Codul fiscal 2023: câteva considerații, pe scurt

TVA

TVA-ul nu a suferit modificări structurale, a scăpat doar cu câteva puncte dar, cu impact către publicul larg. Primii care au simțit șocul au fost consumatorii de băuturi răcoritoare, care s-au trezit că o sticlă de cola a ajuns aproape 10 lei.

Prin urmare, iată schimbările la TVA:

  • Băuturile cu zahăr, îndulcitor, arome de la 9% la 19%
  • Serviciile de catering, restaurant, cazare de la 5% la 9%
  • Cota redusă de TVA de 5% pentru clădiri de maxim 120 mp și 600.000 lei
  • Cota redusă de TVA de 5% pentru lemne de foc (excepție peleții de lemn)

Așteptăm și promulgarea legii care va scădea cota de TVA de la 19% la 5% pentru panourile fotovoltaice, panourile solare și pompele de căldură.

Impozite locale

Legea 370/2022 a prorogat prevederile din OG 16/2022 care măresc taxele locale și modul de calcul al acestora, pentru 1 ianuarie 2025. Bine că și-au dat seama în ultimul ceas că acele prevederi erau imposibil de pus în practică într-un timp atât de scurt. Găsiți aici aceste prevederi.

În schimb, o măsură bună și încurajatoare pentru vremurile actuale, este cea privind posibilitatea consiliilor locale de a acorda reducerea impozitului pe clădiri pentru clădirile cu destinația rezidențială și care execută lucrări de eficientizare energetică, producerea de energie electrică prin panouri fotovoltaice și tratarea apelor uzate proprii, dar atenție! prin surse proprii de finanțare.

Facilitățile din construcții și agricultură

Pentru că am vorbit aici despre facilitățile din IT, am zis să nu las pe dinafară celelalte două industrii privilegiate, construcțiile și mai nou agricultura.

Salariul minim brut din construcții este de 4.000 lei iar scutirile de taxe se aplică pentru venituri maxime de până la 10.000 lei.

Tot Legea 370/2022 vine cu clarificări privind modul de calcul al cifrei de afaceri din sectorul construcțiilor și anume “cifra de afaceri totală cuprinde veniturile din întreaga activitate desfășurată pe teritoriul României”,  diferit de prevederile din OG 16/2022 care includea și veniturile realizate din afara României.

Restul prevederilor din construcții rămân valabile conform OUG 114/2018.

Vedem că agricultura se detașează de construcții și este de remarcat că aceste condiții nu sunt identice.

Salariul minim brut scutit de taxe din agricultură este 3.000 lei, iar scutirile de taxe se aplică pentru venituri minime brute de până la 10.000 lei.

Restul prevederilor din agricultură rămân valabile conform Legii 135/2022. Mai multe detalii aici.

Amenzi e-Transport

Finalul anului 2022 a venit cu modificări legislative la sistemul e-Transport, respectiv „Procedura de utilizare și funcționare a sistemului național privind monitorizarea transporturilor pentru bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport”, publicată în Ordinul 2545/2022 din MO 124/29.12.2022.

Vehiculele care sunt monitorizate sunt cele au o masă tehnică admisibilă de minim 2,5 tone, încărcate cu bunuri cu risc fiscal ridicat, cu o masă mai mare de 500 kg sau o valoare mai mare de 10.000 lei aferente cel puțin unei partide de bunuri care face obiectul transportului.

Amintesc produsele cu risc fiscal ridicat: legume, plante comestibile, fructe comestibile, coji de citrice, pepeni, băuturi, lichide alcoolice, oțet, sare, sulf, pământuri, pietre, ipsos, var, ciment, îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte tricotate sau croșetate, încălțăminte, ghete și articole similare, părți ale acestor articole, fontă, fier, oțel. Atrag atenția că aceste produse cu risc fiscal ridicat nu sunt integral aceleași cu cele care aplică sistemul e-Factura.

S-au stabilit amenzi pentru transportatorii înregistrați în e-Transport care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023, între 5.000 lei și 100.000 lei pentru operatorii care încalcă prevederile.

Dacă doriți să aprofundați subiectul, puteți să vă delectați cu OG 41/2022, Ordinul 802/2022 și procedura de mai sus.

SAF-T mijlocii

De la 1 ianuarie 2023 intră și firmele mijlocii în sistemul de raportare SAF-T. Această obligație revine inclusiv firmelor care îndeplineau condițiile de mărime la decembrie 2021, dar le-au pierdut pe parcurs. Din păcate, ANAF a publicat destul de târziu cu “norocoasele” câștigătoare, dar puteți verifica aici.

Apropos, dacă sunt doritori, pot aplica SAF-T opțional, dar nu mai pot ieși din sistem, în cazul în care nu le place.

Despre SAF-T puteți studia Ordinul 1783/2021 și Ordinul 2518/2022.

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top