Sinteza modificărilor legislative anterior datei de 1 iunie 2020

Numai mâine nu-i poimâne, vorba aceea, dar ne-am obișnuit să primim reglementări pe ultima sută de metri, să ne adaptăm din mers și după bunul simț. Partea bună este că ne dezvoltăm instinctele de a decide de azi pe azi și de a schimba macazul după postări de facebook sau declarații de presă. De asemenea, constat o preocupare profundă pentru actele normative și pentru găsirea de soluții la spețe diferite, pentru că viața bate filmul și actul normativ.

Sâmbăta aceasta am avut o zi plină de acte normative, din care cel puțin patru sunt de interes mare. Este amuzant că începem munca cu o zi liberă, iar de ziua copilului se deschid terasele, dar nu-i pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește.

OUG 88 privind instituirea unor măsuri aferente proiectelor strategice pentru fonduri europene POAT și POIM

Poate că nu e chiar atât de general interesul pentru acest act normativ, însă este interesantă configurarea domeniilor strategice și asigurarea cadrului general pentru marile proiecte de investiții care urmează în perioada 2021 – 2027. Reglementează transportul, apa și apa uzată, gestionarea deșeurilor, mobilitatea urbană, regenerare urbană, infrastructură rutieră și de interes județean, centre de agrement/baze turistice/tabere școlare, infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu, specializare inteligentă.

Actul normativ vine să asigure sprijin financiar pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru: studiu de fezabilitate, documentație de avizare, plan de afaceri, studiu de marketing, studiu de oportunitate, studii geotehnice, studii pentru obținerea acordurilor/avizelor de mediu, studii arheologice, studii hidrologice, studii topografice, documentații cadastrale, etc.

OUG 89 pentru modificarea OUG 110/2017 privind Programul de susținere a IMM-urilor – IMM Invest si pentru completarea Schemei de ajutorul de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei econimice

Actul normativ corectează parte din constrângerile inițiale, care îngreunează implementarea facilităților de finanțare. Cea mai importantă modificare este definirea beneficiarului programului, lărgind aria acestora, respectiv:

  • întreprinderile mici și mijlocii care desfășoară activitate economică, reglementate de Legea 31/1990
  • societăți cooperative
  • persoane fizice autorizate
  • întreprinderi individuale și întreprinderi familiale
  • organizații nonguvernamentale – asociații și fundații
  • cooperativele agricole și societățile agricole

Precizarea este clarificatoare pentru entitățile care nu puteau aplica pentru creditare. De asemenea, mai cuprinde mici reglaje în ceea ce privește garanția de stat și delimitarea definirii societăților aflate în dificultate.

OUG 90 pentru modificarea OUG 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale – eșalonarea la plată

Actul normativ intenționează să lărgească condițiile de eșalonare la plată pentru creanțele acumulate în perioada de restricții, recunoscând diminuarea semnificativă a lichidităților și  riscul de blocaj financiar al firmelor, având drept consecință deschiderea procedurilor de insolvență.

Termenul de plată a a obligațiilor bugetare se prelungește până la data de 25 iunie 2020 inclusiv. De asemenea și scutirea de dobânzi și penalități acumulate în această perioadă.

Termenul de menținere a valabilității eșalonărilor la plată se prelungește până la 25 iunie 2020 inclusiv.

OUG 92 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor

Despre OUG 92 privind măsurile de relaxare a muncii și sprijin pentru angajați și angajatori, am scris aici. Actul normativ vizează două direcții și anume bonificația pentru angajații ieșiți din șomaj tehnic și bonificația pentru angajări noi. Te sfătuiesc să citești cu atenție ce poți implementa de la 1 iunie 2020, pentru că aplicabilitatea nu e simplă ca la tv și aceste bonificații sunt condiționate de legiuitor.

Alte acte normative

Cele mai controversate acte normative emise în acest weekend, sunt normele care reglementează desfășurarea activităților care se deschid de la 1 iunie. Menționez:

  • Ordine comune ale Ministerului Sănătății și Ministerului Culturii pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii
  • Ordine comune ale Ministerului Sănătății, Ministerului Economiei și ANSVSA pentru activitățile de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special amenajate din exteriorul clădirilor unităților de alimentație publică
  • Ordine comune ale Ministerului Sănătății, Ministerului Economiei și Ministerul Mediului pentru activitățile de operare a plajelor turistice
  • Ordine comune ale Ministerului Sănătății, Ministerului Tineretului și Sportului pentru sportivii profesioniști, sportivii de performanță și/sau legitimați în vederea reluării competițiilor sportive organizate în aer liber și spații închise.

Nu vreau să comentez aceste norme, te las pe tine să o faci. Mă gândesc însă, de cât discernământ dăm dovadă, legiuitori, beneficiari și aplicanți, dacă ne asumăm cele decise și dacă aceasta este lumea în care urmează să trăim. Avem suficientă verticalitate să spunem STOP? Când ne oprim?

Să fii bine!

Foto credit: Valentina Saygo

Trimite-mi un email la valentina.saygo@askfor.ro dacă vrei să stabilim o ședință de consultanță și să detaliem speța ta. 

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Caută-mă și pe Youtube și apasă pe clopoțel!

Distribuie Aceasta Postare

Cum să îți plătească fiscul chiria sau cum să beneficiezi de scutirea de impozit pentru venitul din chirii

Stau cu Legea 62 și nu îmi vine să cred ce citesc. Îmi fac cruce și îmi scuip în sân de trei ori, apoi citesc din nou. Facilități la care nu îndrăzneam să sper în această perioadă! Nu te grăbi prea tare, că actul normativ necesită norme metodologice, dar ele ar trebui să apară în 15 zile de la publicare, adică cel târziu în a doua decadă a lunii iunie. Bine, trebuie să luăm în calcul că legea e dată de parlament, iar noi suntem în mijlocul unui joc politic și campanie electorală, ceea ce necesită popcorn și distracție pe banii noștri.

Legea definește locatarii (chiriașii):

  • operatori economici
  • practicanți ai profesiilor liberale
  • entități juridice de drept privat
  • persoanele fizice afectate economic direct sau indirect, în perioada de aplicare a stării de urgență

Condiții pentru locatari (chiriași):

  • activitatea a fost întreruptă 
  • veniturile sau încasările au scăzut cu cel putin 15% în luna martie 2020
  • perioada de referință pentru scădere – media ultimului an calendaristic (interesantă referința de raportare!)

Locatarii (chiriașii) pot amâna la cerere plata chiriei pentru imobilele folosite ca sedii, puncte de lucru sau locuințe, fără plată de dobânzi și penalități.

Plata chiriei către locatori (proprietari) pentru chiriașii de mai sus, va fi efectuată de fisc “în contul locatorilor la cererea locatarilor” – adică chiriașul depune cerere la fisc, iar acesta plătește chiria în contul proprietarului.

Documente și informații solicitate la depunerea cererii:

  • contractul de locațiune (închiriere)
  • act adițional la contract, care conține: acordul părților pentru amânarea plății chiriei, durata perioadei de amânare, suma aferentă acestei perioade
  • datele de identificare ale locatorului și locatarului
  • contul bancar al locatorului în care urmează să se facă plata de către fisc
  • data și semnăturile ambelor părți
  • acte justificative din partea chiriașului care să ateste imposibilitatea plății chiriei (aici ține de fiecare în parte cum poate demonstra nevoia – pentru persoane fizice scăderi de salariu, șomaj tehnic, acte adiționale la contractul de muncă, decizii, fluturași etc; pentru persoane juridice, orice acte care demonstrează scaderea veniturilor, respectiv balanțe, certificat pentru situații de urgență, referate, decizii interne, grafice, acte adiționale, notificări ale clienților restanți etc.).

Condiții pentru locatori (proprietari), îndeplinite cumulativ:

  • chiria specificată lunar este mai mică sau cel mult egală cu chiria lunii februarie 2020 (să nu existe suspiciuni de fraudă)
  • valoarea chiriei din actul adițional să nu depășească 10.000 lei pentru operatori economici și maxim 2.000 lei pentru persoane fizice – pentru o singură locație

Cererea se depune la ANAF sau se transmite pe emailul afișat pe pagina de internet a fiecărui organ fiscal teritorial (abia aștept să văd implementată această prevedere). Ținând cont că cererea este făcută de chiriaș, consider că se depune la fiscul acestuia conform actului de identitate, chiar dacă imobilul sau proprietarul au alt domiciliu fiscal. Probabil că vor veni precizări în norme, dar cred că vor exista o mulțime de probleme în acest sens, așa că mare atenție și mare grijă!

Chiriașii vor fi obligați să plătească chiriile lunar către fisc, eșalonat, în rate egale, după perioada în care plata a fost amânată, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020. În caz contrar, se va aplica executarea silită a creanțelor nerecuperate. Să ne înțelegem, să nu te gândești să nu înapoiezi banii, pentru că fiscul e mare cămătar. El ia, nu dă! Faptul că te împrumută, e o mare realizare!

Facilitățile se aplică pe toată perioada stării de urgență, precum și pentru luna următoare celei în care a încetat (15 martie – 15 iunie 2020). 

Scutire de la plata impozitului pe venitul din chirii 

Stai așa, că nu s-a terminat cu surprizele plăcute din această lege! Proprietarii care reduc chiriile beneficiază de scutire de la impozitul pe venitul din chirii.

Articolul 2 din Legea 62/2020 zice așa:

în anul 2020 nu sunt venituri impozabile veniturile din cedarea folosinței bunurilor imobile (…) dacă se reduce chiria cu cel puțin 30% față de luna februarie 2020

Perioada pentru care se aplică scutirea de impozit pe venitul din chirii este perioada pentru care s-a scăzut chiria, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020. 

Prevederile de mai sus se aplică și persoanelor fizice care în anul 2019 au realizat venituri din chirii din mai mult de 5 contracte de închiriere și, începând cu anul 2020, au calificat aceste venituri în categoria venituri din activități independente

În cazul proprietarilor persoane juridice plătitoare de impozit pe profit sau impozit pe venitul microîntreprinderilor, veniturile din chirii sunt impozabile doar în proporție de 80% din valoarea lor. Pentru a beneficia de reducerea impozitului, aceștia sunt obligați să reducă chiria cu cel puțin 20% față de luna februarie 2020.

Perioada pentru care se poate beneficia de facilităție de mai sus, este perioada pentru care s-a negociat chiria, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020. 

Repet uimirea și surprinderea mea de la începutul articolului, nu mă așteptam să citesc asemenea act normativ, cu atât mai mult cu cât acesta  vine din partea parlamentului. Prin urmare, reduceți chiriile, ca să fiți scutiți de impozit, dragi proprietari. Iar chiriașii să îndrăznească să ceară “împrumut” de la fisc!

Să fii bine!

Foto credit: Oku

Trimite-mi un email la valentina.saygo@askfor.ro dacă vrei să stabilim o ședință de consultanță și să detaliem speța ta. 

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Caută-mă și pe Youtube și apasă pe clopoțel!

Distribuie Aceasta Postare

Cum linge vaca vițelul și contabilul bonurile fiscale

“Cum linge vaca vițelul și oaia mielul, / Așa o vindec eu pe Valentina de deochitură.” avea bunica mea un descântec de deochi, în timp ce mă lingea pe frunte, de imi lua răul cu mâna. La fel fac și eu acum, după patruzeci de ani, cu fiecare document în parte, că e factură, că e bon fiscal. Îl ling și pe față și pe spate, îl caut de cod fiscal și de ștampilă, îl netezesc ușor, scuipând în palmă. Dacă sunt bine dispusă, îl îndrept cu fierul de călcat. Iar când sunt nervoasă, îl arunc la coșul de gunoi. 

Evident că glumesc, dar nu prea. Realitatea pe care o trăim în anul de grație 20-20 aceasta este! Noi contabilii din România lingem la hârtii, în țara cu cei mai buni IT-iști din lume și cu cea mai bună rețea de internet. Stau și mă gandesc cum dracu’ (Doamne, iartă-mă) suntem încă la coada vacii în materie de birocrație, când ar trebui să fim printre Digital 9. Dar nuuu, noi avem mai multe coarne (ați înțeles ce am vrut să zic) și preferăm să facem lucrurile complicate, ca să ne dăm ocupați și importanți, mai mult decât e cazul. 

Cum înțeleg instituțiile de stat digitalizarea?

Simplu, cum le convine. Trimitem niște emailuri la adrese la care nu răspunde nimeni. Iar dacă ai norocul să îți răspundă cineva, o face calup la un grup de destinatari (că ei nu ai auzit de BCC și nici de GDPR), nu au auzit de formule de salut sau de încheiere, nu au auzit de adresant și nici de etica scrierii emalurilor. 

Foarte haioasă e comunicarea asta în pandemie, unde trimiți documente la o adresă de email, dar mai trebuie să le trimiți vreo două-trei remindere, până îți dă cineva un număr de înregistrare. Nuuu, nu vorbesc de soluționare, aia la Sfântul Așteaptă, că ce atâta grabă? 

Vrei să îți vorbesc despre digitalizarea șomajului tehnic? Unde aduni om cu om și îl bagi în pdf? Nu, nu vrei să îți vorbesc despre cât durează să raportezi o sută de oameni. Nu vrei să îți povestesc despre erori umane, care nu pot fi corectate, pentru că nu te îndrumă nimeni, pentru că tu nu ai voie să greșești, dar ei DA.

Nu vrei să știi cum stă contabilul nopți întregi să raporteze la timp. Sau cum se modifică declarațiile cu două zile înainte de termenul de declarare. Sau cum așteaptă legile în creierii nopții, pentru că în zori trebuie să le citească, să le explice și să le aplice. 

Te rog să mă crezi că expresia “declarațiile online se depun la ghișeul doi” nu este glumă, este realitatea pe care o trăim, noi contabilii, care batem la uși închise azi, sunăm la telefoane la care nu răspunde nimeni și ne aplecăm, mascați, la aceleași ghișee după răspunsuri diferite.  

Am tăcut, am făcut și desfăcut, am luat-o de la capăt. Am înghițit și am scuipat, am strâns din dinți și am răbdat. Am agonizat între patru pereți și am urlat. Am înțeles și am respectat tot ce ai emanat. Despre ce am de făcut azi, aflu săptămâna viitoare, că așa știi tu să faci strategie.  Dar nu pot admite să mă întorc la ce a fost. Nu pot admite să nu schimbi nimic. Nu pot înțelege lentoarea cu care îți cântărești deciziile și îți măsori voturile. Nu pot accepta că mi-ai furat viitorul,  planurile și strategiile, fără să îmi dai speranță sau încredere pentru ziua de mâine. 

Noi vrem digitalizare, dar nu pentru căței

De niște ani, contribuabilul (mă rog, contabilul) este obligat să depună online declarațiile fiscale și fiscul este total împotrivă. Adică face totul să nu se întâmple, poate-poate te prinde în offside si îti trage o amendă, de nu te vezi. Să ne înțelegem, când depun o declarație, dau, nu iau bani, că despre asta e vorba și suntem împiedicați să ne exercităm obligațiile. 

Ai declarații de depus? Și ce dacă! Lucrurile sunt complicate, că de ce ar fi simple?

  • ia matale un dosar cu șină
  • caută un notar care să te primească în pandemie și dă cu subsemnatul
  • pune o împuternicire notarială 
  • mai pune și un CUI (nu al lui Pepelea și nici unul de fier)
  • completează o declarație pe site-ul ANAF-ului și printeaz-o
  • aaa, vrei acces la SPV? mai pune o împuternicire și o altă declarație
  •  ai buletin? pune-i o copie
  • linge-te la deștu’ la care te-ai tăiat în șina dosarului
  • du-te la ghișeul ANAF să te vadă organul la ochi, că doar ai mască pe față
  • acum așteaptă să se deschidă ușa la online

Nu este singurul exemplu pe care pot să îl dau, dar este cel care ma revoltă cel mai tare. Adică tu fisc, ma obligi să îți trimit declarațiile online dar mă împiedici să fac asta. Mă pui pe drumuri și nu ai soluții simple. Chiar și în mijlocul pandemiei, răspunsurile organului sunt cu copy/paste din textul legii, că vezi doamne, nu a schimbat-o nimeni. Dar cam cine ar trebui să o schimbe? Legea nu e făcută de oameni, pentru oameni? Tu, funcționar public, îți închizi ușa ca să te protejezi, iar pe mine mă lași în voia sorții. Nici nu muncești, nici nu ți-a scăzut salariul, dar ai tupeul să te protejezi. Pe mine cine mă protejează oare? Pe mine cine mă salvează de tine? Nu vreau să îți văd masca, dar nu am încotro! Pentru că nici tu, legiuitorule, nu ai soluții. Sau nu vrei să ai, din înălțimea scaunului tău. Crezi că ai digitalizat țara prin postări pe Facebook, dar care nu au ajuns încă la ghișeul la care eu mă cocârjesc.  

Ai tăiat totul de la mine și nimic de la ceilalți, fără să văd o iotă de solidaritate. Îți pregătești câinii stătuți și odihniți să îi trimiți în haită. Că vorba aceea, la legi noi, tot ei. Eu îmi ling în continuare bonurile fiscale și aștept organul să vină să le controleze. Să-și dea masca jos și să le lingă și el.

Mi-a dispărut încrederea și optimismul și doar descântecele mi-au mai rămas! Pentru că dacă aveam politicieni vizionari, aș fi avut un dram de speranță azi. Dar n-am!

Să fii bine!

Foto credit: Oku

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Caută-mă și pe Youtube și apasă pe clopoțel!

Distribuie Aceasta Postare

Care e schimbarea din tine?

Vom ieși diferiți din povestea asta. Nu vom mai fi la fel, noi, afacerile noastre, oamenii din jurul nostru, viețile noastre. În negura sufletului nostru, ceva s-a rupt, s-a stricat, s-a întunecat. Starea de izolare a scos tot ce este mai bun sau mai rău din fiecare. Sau, mai bine spus – a scos adevărul a ceea ce suntem. Este greu, nu are cum să fie ușor. Dar e greu pentru toți, nu doar pentru tine și pentru mine. 

Am văzut egoism, egocentrism, mizerii, injurii, răutăți gratuite, delăsare, abandon, tupeu, răutate, ignoranță, incompetență, bătaie de joc, lăcomie, superficialitate, disperare, limitare și toate s-au oglindit în mine și în ceilalți. Am trecut prin toate fazele admisibile sau neadmisibile, mai devreme sau mai tarziu, mai scurte sau mai lungi. Gândirea umană e un miracol și ne-a tăvălit prin toate etapele doliului psihologic, fără să ne ceară acordul.

Am trecut prin negare și am refuzat să cred ce se întâmplă. M-am agățat de câte vreo acțiune viitoare ca o disperată, ca de un colac de salvare, în timp ce șuvoiul voia să mă înece! Mă uit în trecutul ultimelor cinci săptămâni, intense și grele cât cinci ani. Cel mai mult m-am agățat de vacanțele programate, care, din cinci, au picat una câte una toate. Evident că am trecut la furie! Aș fi urlat, m-aș fi tăvălit pe jos, aș fi plâns în hohote, aș fi aruncat cu orice în oricine. Am lăsat-o să mă consume până la epuizare. Apoi am început să negociez cu mine. Să fac lucruri care să îmi țină mintea ocupată și să îmi dovedesc utilitatea. Să trec peste prezent și să visez la viitor, la momentul acela când se va deschide ușa și viețile noastre vor reveni la normal. Am ales să muncesc zi și noapte și să fac ce știu cel mai bine. Să împart din cunoștințele mele, acolo unde e nevoie de ele. Să disec, să explic, să îndrum. Toate acestea m-au ajutat să trec peste etapa următoare, peste depresie, pentru că nu îmi permiteam să îi fac loc în viața mea. Nu aveam timp și nu era momentul. În aceste cinci săptămâni, am avut zile în care simțeam fizic, o greutate imensă pe umerii mei. Îi atingeam la propriu, să dau povara jos, chiar dacă nu era nimic vizibil. Conștientizam că eram în stare de alertă. Mă trezeam la 6 dimineața, eu care nu sunt matinală deloc și munceam până la 1-2 noaptea, fără oprire. Aveam pe umeri greutatea familiei mele debusolate, a angajaților mei speriați, a firmelor mele, unele închise și cu lacătul pus, a clienților mei în derivă și în bătaia vântului, a tuturor celor în care mă regăsesc: antreprenori, contabili, manageri, consultanți, contribuabili, toți acei oameni speriați la fel ca mine. Până într-o zi de vineri, când m-am deconectat de tot la apus și am acceptat. Mi-am întins salteluța de yoga, am dat drumul la boxă în surdină, am privit lumina și am salutat soarele. Am meditat plângând, cu lacrimi curgându-mi șiroaie.

M-am ridicat un alt om. Știam că voi ieși schimbată, că după două luni de suferință și izolare, voi căuta în mine alte valori. Că îmi voi lua lecții de viață unice și că sacrificiul acesta trebuie să merite, să aibă și ceva bun. Că nu pot să accept poziția de victimă și să mă abandonez. Că nu e timp să îmi plâng de milă. Că pot să mă schimb și să schimb lumea din jurul meu. Că a da este mai prețios decât a avea sau a lua. 

Deja văd lumea cu alti ochii și prețuiesc mai mult lucrurile firești și mărunte. Ascult liniștea și tăcerea, simt vântul și razele soarelui, mă bucur de fiecare petală de floare și notă muzicală. Conștientizez dorul de îmbrățisări, de locuri, de oameni. Știu că vom trece peste toate și ne vom adapta. Dar vom trece schimbați la interior, că doar nu a fost totul degeaba. 

Acum ne apropiem de sărbătoarea Paștelui. De renaștere și primăvară. De lumină și speranță. Lasă pentru o clipă mielul și cozonacii și privește în adâncul sufletului tău însingurat și speriat. Vezi ce îl mângâie, ce îl alină și îl ajută. Aprinde o lumânare în întunericul nopții și șoptește-ți promisiunile. Promite-ți tu ție că vei trece peste asta mai bun, mai curat, mai puternic. 

Timpul a stat în loc pentru tine, pentru mine, toți acei nebuni care eram în continuă alergare și căutare. Ce ai găsit? Ce oferi? Ce dai? Ce dai la schimb pentru suferința și neordinea acestor vremuri? Ce faci să merite?  

Și dă mai departe tot ce primești, pentru că ți se va întoarce. 

Să fii bine cu tine!

Foto credit: Oku

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Distribuie Aceasta Postare