Care e schimbarea din tine?

Vom ieși diferiți din povestea asta. Nu vom mai fi la fel, noi, afacerile noastre, oamenii din jurul nostru, viețile noastre. În negura sufletului nostru, ceva s-a rupt, s-a stricat, s-a întunecat. Starea de izolare a scos tot ce este mai bun sau mai rău din fiecare. Sau, mai bine spus – a scos adevărul a ceea ce suntem. Este greu, nu are cum să fie ușor. Dar e greu pentru toți, nu doar pentru tine și pentru mine. 

Am văzut egoism, egocentrism, mizerii, injurii, răutăți gratuite, delăsare, abandon, tupeu, răutate, ignoranță, incompetență, bătaie de joc, lăcomie, superficialitate, disperare, limitare și toate s-au oglindit în mine și în ceilalți. Am trecut prin toate fazele admisibile sau neadmisibile, mai devreme sau mai tarziu, mai scurte sau mai lungi. Gândirea umană e un miracol și ne-a tăvălit prin toate etapele doliului psihologic, fără să ne ceară acordul.

Am trecut prin negare și am refuzat să cred ce se întâmplă. M-am agățat de câte vreo acțiune viitoare ca o disperată, ca de un colac de salvare, în timp ce șuvoiul voia să mă înece! Mă uit în trecutul ultimelor cinci săptămâni, intense și grele cât cinci ani. Cel mai mult m-am agățat de vacanțele programate, care, din cinci, au picat una câte una toate. Evident că am trecut la furie! Aș fi urlat, m-aș fi tăvălit pe jos, aș fi plâns în hohote, aș fi aruncat cu orice în oricine. Am lăsat-o să mă consume până la epuizare. Apoi am început să negociez cu mine. Să fac lucruri care să îmi țină mintea ocupată și să îmi dovedesc utilitatea. Să trec peste prezent și să visez la viitor, la momentul acela când se va deschide ușa și viețile noastre vor reveni la normal. Am ales să muncesc zi și noapte și să fac ce știu cel mai bine. Să împart din cunoștințele mele, acolo unde e nevoie de ele. Să disec, să explic, să îndrum. Toate acestea m-au ajutat să trec peste etapa următoare, peste depresie, pentru că nu îmi permiteam să îi fac loc în viața mea. Nu aveam timp și nu era momentul. În aceste cinci săptămâni, am avut zile în care simțeam fizic, o greutate imensă pe umerii mei. Îi atingeam la propriu, să dau povara jos, chiar dacă nu era nimic vizibil. Conștientizam că eram în stare de alertă. Mă trezeam la 6 dimineața, eu care nu sunt matinală deloc și munceam până la 1-2 noaptea, fără oprire. Aveam pe umeri greutatea familiei mele debusolate, a angajaților mei speriați, a firmelor mele, unele închise și cu lacătul pus, a clienților mei în derivă și în bătaia vântului, a tuturor celor în care mă regăsesc: antreprenori, contabili, manageri, consultanți, contribuabili, toți acei oameni speriați la fel ca mine. Până într-o zi de vineri, când m-am deconectat de tot la apus și am acceptat. Mi-am întins salteluța de yoga, am dat drumul la boxă în surdină, am privit lumina și am salutat soarele. Am meditat plângând, cu lacrimi curgându-mi șiroaie.

M-am ridicat un alt om. Știam că voi ieși schimbată, că după două luni de suferință și izolare, voi căuta în mine alte valori. Că îmi voi lua lecții de viață unice și că sacrificiul acesta trebuie să merite, să aibă și ceva bun. Că nu pot să accept poziția de victimă și să mă abandonez. Că nu e timp să îmi plâng de milă. Că pot să mă schimb și să schimb lumea din jurul meu. Că a da este mai prețios decât a avea sau a lua. 

Deja văd lumea cu alti ochii și prețuiesc mai mult lucrurile firești și mărunte. Ascult liniștea și tăcerea, simt vântul și razele soarelui, mă bucur de fiecare petală de floare și notă muzicală. Conștientizez dorul de îmbrățisări, de locuri, de oameni. Știu că vom trece peste toate și ne vom adapta. Dar vom trece schimbați la interior, că doar nu a fost totul degeaba. 

Acum ne apropiem de sărbătoarea Paștelui. De renaștere și primăvară. De lumină și speranță. Lasă pentru o clipă mielul și cozonacii și privește în adâncul sufletului tău însingurat și speriat. Vezi ce îl mângâie, ce îl alină și îl ajută. Aprinde o lumânare în întunericul nopții și șoptește-ți promisiunile. Promite-ți tu ție că vei trece peste asta mai bun, mai curat, mai puternic. 

Timpul a stat în loc pentru tine, pentru mine, toți acei nebuni care eram în continuă alergare și căutare. Ce ai găsit? Ce oferi? Ce dai? Ce dai la schimb pentru suferința și neordinea acestor vremuri? Ce faci să merite?  

Și dă mai departe tot ce primești, pentru că ți se va întoarce. 

Să fii bine cu tine!

Foto credit: Oku

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Distribuie Aceasta Postare

Unii oameni ma frang in doua

…si nu e decat vina mea, ca le-am acordat incredere cand nu era cazul, ca i-am vazut asa cum am vrut eu sa fie si nu cum sunt ei in realitate, ca le-am proiectat valori si calitati acolo unde galeata lor era goala.

Sunt genul de om care “despodobeste bradul”, pana cand acesta ramane chel, fara sclipici, stralucire si mireasma si ma inteapa in suflet cu fiecare craca uscata. Sangerez la fiecare dezamagire si nu mai am timp de plasturi. Cand nu mai pot, arunc ramasitele la gunoi si renunt definitiv si iremediabil, dar imi plange sufletul.

Asta fac acum, imi ling ranile dupa o dezamagire crunta, a unui om care a avut un loc important in viata mea, caruia i-am acordat toata increderea de care am dat dovada, pe care l-am vazut plin de magie. L-am rugat si l-am implorat la fiecare greseala, i-am spus ca mi-a spulberat sperantele bucatica cu bucatica, i-am acceptat minciunile de jena lui, pana cand nu am mai avut putere sa accept nimic.

Atunci am devenit radicala, mi-am exprimat furia in cuvinte grele, am spus lucruri dure si iremediabile. Si singura vinovata sunt eu, iar acum e momentul sa ma invat minte. Eu sunt cea care am ridicat stacheta, eu port vina calitatilor atribuite fara merit, eu am dat fara sa primesc.

Oamenii din jurul nostru sunt oglinda noastra. Vedem in ei calitati si defecte pe care le avem noi, le acceptam ceea ce vrem sa ne acceptam noua si ii iubim asa cum vrem noi sa fim iubiti.

Mi-as dori sa “impodobesc bradul” cu fiecare pas, nu sa il iau de-a gata, sa am rabdare si sa cantaresc, fara sa ma arunc cu capul inainte, sa evoluez intr-o relatie de prietenie, nu sa involuez, sa primesc incredere si sa validez pe traseu. Asa m-as proteja de mine insami. Pentru ca eu sunt singura responsabila de greselile care imi ranesc sufletul.

Si nu imi ramane decat sa ma iert…

Distribuie Aceasta Postare

Ganduri pentru ultimul ceas… din 2018

Priveste in tine, asa cum nu ai mai facut-o niciodata si lasa sa plece tot ce trebuie sa plece!

Ia-ti adio de la tristete, de la lacrimi si de la visele neimplinite! Ia-ti adio de la oamenii care au iesit din viata ta! Ia-ti adio de la frustrari si de la suferinta! Iarta-te pentru ce ai facut si pentru ce nu ai facut!

Bucura-te de minunea care esti si de toate clipele fericite pe care le-ai trait! Aminteste-ti de zambetele tale si hohotele de ras, aminteste-ti de rasaritul soarelui, aminteste-ti de fericire si iubire!

Tine minte clipa asta, asa cum este ea, pura si unica! Pentru ca ea iti aduce speranta si entuziasm, iti aduce energia si vibratia unui nou inceput. Pariaza pe tine si pariaza pe tot ce este nou si proaspat in viata ta! 

Inchide ochii si sopteste-ti cele mai intense dorinte. Trimite-le in Univers si primeste-le inapoi. Ramai pentru o clipa doar tu cu tine si cu visele tale! Incepe o lista noua…

Eu iti multumesc pentru ca te am alaturi si iti doresc tot ceea ce iti doresti tu! Sa ne revedem cu bine in 2019!

Foto credit Valentina Saygo

Distribuie Aceasta Postare

Mi-am facut cel mai frumos cadou

Anul acesta, de ziua mea, mi-am facut cel mai frumos cadou. M-am apucat de scris pe blog. Am ezitat ceva vreme sa ii fac lansarea, chit ca era gata inca de pe 18 martie, nu prinsesem suficent curaj cat sa imi arunc cuvintele si condeiul in valtoarea www-ului. S-a intamplat pe 7 mai, sub o conjunctura astrala atat de fericita, incat nici nu visam!

Mi-am adunat intr-un singur loc texte mai vechi, emisiuni tv, aparitii in presa, vacante, impresii, ganduri si scrieri serioase. M-am poticnit, m-am pierdut in fata tehnicii, am facut greseli si erori, inca invat sa incarc poze si sa folosesc editorul de texte, sa aranjez in pagina si sa inserez linkuri.

Am abordat subiecte aride si plictisitoare, altele fierbinti si de actualitate. Mi-am dezvelit cele mai ascunse temeri si frici, cele mai intime ganduri si mi-am pus sufletul pe tava, doar pentru voi, cei care ma cititi.

Am primit cu bucurie propunerea de a scrie despre casele de marcat Daisy si m-am straduit sa ofer informatii utile si de folos. Am distribuit articolele pe grupurile de facebook si am fost certata, blocata si trimisa la plimbare. Lucrul acesta m-a dezamagit profund si m-am retras.

Azi, dupa 10 luni,  sarbatoresc 60 de articole si peste 60.000 de vizualizari, insa, cel mai important lucru, este ca am primit mesaje atat de frumoase de la voi, incat m-au coplesit.

Cadoul meu mi-a adus aproape niste oameni extraordinari, pentru ca voi sunteti de fapt, cadoul meu! Sunt un om mai bogat si mai implinit ca v-am intanit, ca va am aproape.

Impartasesc cu voi, cu emotie si lacrimi in ochi,  doua din cele mai frumoase dovezi ca munca mea este citita si ca a ajuns acolo unde este nevoie de ea.

Iti scriu desi tu nu ma cunosti si nici eu nu te cunosc decat prin ceea ce faci si ce urme lasi in lume si sigur, nu doar in lumea noastra a truditorilor contabili…
Doar pentru ca sunt mult mai in varsta ca tine  imi permit sa-ti spun ca esti absolut minunata  din punct de vedere al curajului, sinceritatii, onestitatii, bunatatii, inteligentei, umorului si a frumusetiivtale ca OM.
Citesc blogul tau cu mare placere si daca ai stii cata bucurie aduci prin cuvintele tale, ai intelege ca nu esti degeaba pe acest Pamant!

Citesc mult, calatoresc, nu ma uit la TV si nu am facebook, in schimb te caut pe youtube si te urmaresc cu placere! 
Ti am scris deoarece imi pasa mult de tine !  (nu sunt pe nicio retea de socializare si nici nu am de gand …am doar whatsapp)!

Si cel de-al doilea…

Va urmaresc de catva timp toate postarile de pe blog si am ajuns sa fiu dependenta de ele, seara acasa, urmaresc ultimele postari, iar dimineata, deja primesc pe mail un nou mesaj cu gandurile dvs. din ziua respectiva.
Recunosc, sunt un admirator din umbra, traiesc alaturi de dvs zilnic si ma identific si eu in multe dintre situatii. Incerc sa invat cat mai mult de la dvs., iau notite, imi scriu despre Etica in afaceri, despre casele de marcat etc. si incerc si eu sa imi dezvolt afacerea cat pot, tinand cont de greutatile zilnice cu clientii, noutatile fiscale, volum mare de documente, tarife care cu greu pot fi majorate. La toate acestea se adauga oboseala zilnica, doi copii la scoala, treburi casnice, cumparaturi etc. 
Va admir si va apreciez. Sper sa aveti o zi luminoasa.

Asa ca eu va multumesc si voi continua sa scriu cu drag si pasiune, sa impartasesc cu voi bucuriile si tristetile vietii, sfaturi si sugestii, secrete si bune practici din viata de antreprenor. Ma inclin!

Distribuie Aceasta Postare