Cum să-ți adaptezi afacerea la contextul actual?

Pentru mine, autoizolarea nu a însemnat lene, plictiseală și făcut curățenie în dulapuri. Pandemia a venit ca o furtună necruțătoare, călcând totul în picioare. 

A fost plină de muncă asiduă, cu discuții interminabile, cu zeci de legi citite, cu traducerea din română în română a legislațieI fiscale, cu jde întâlniri în online pe facebook, skype, zoom, teams, cu mii de mesaje pe mess, whatsapp, sms-uri, telefoane, emailuri cu întrebări disperate și confuze, cu implicare în grupurile de lucru decisive, cu scris opinii ignorate sau luate în seamă, cu dezamăgiri și cu izbânzi, cu furie, cu neputință și cu deșertăciune, cu prezență activă în grupuri de antreprenori, de contabili, de avocați, de mămici, de freelanceri, de blogeri, de arhitecți, de floriști, de oameni disperați, care au văzut cum li se năruie planurile.

Am avut multe nopți nedormite, vise bântuite de griji, am șters lacrimi și am ascultat frânturi de viață. Am înghițit în sec și am urlat de furie. Am fost umăr, braț și pumn deopotrivă. I-am ascultat, i-am tras după mine și am dat cu pumnul în mese virtuale.

Dar cel mai dureros lucru este că i-am înțeles pe toți și pe fiecare în parte. Pentru că am fost și sunt în locul lor. Am închis un business și mi s-a rupt sufletul în bucăți. Am cârpit un altul, strângând din dinți și înnotând contra curentului. Am salvat un al treilea, luând decizii cu cuțitul la os.

Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș lua-o de la capăt. Pentru că am găsit puterea de a merge mai departe, de a răspunde la întrebări și de a găsi soluții. În tot acest timp, m-am întrebat “Ce pot face mai mult?”, “Cum să-i ajut pe toți?”, “Cum să ne salvăm împreună?”.

Am lăsat arșița verii să îmi coacă visele, iar acum am trei proiecte noi pe birou. Două sunt în lucru, pe al treilea încă îl creionez. Nu sunt un guru al businessului, dar sunt o ghicitoare în cifre, iar cifrele îmi vorbesc, le ascult cu sfințenie și mă păzesc de patima nechibzuinței.

Toate acestea vreau să le împărtășesc cu tine, pentru că greul nu s-a terminat, urmează! Nu am o baghetă magică, dar îți voi mărturisi ce m-a ajutat pe mine și pe cei din jurul meu. Nu îți promit soluții abracadabrante, dar te ajut să privești dincolo de aparențe, de texte încâlcite și de chichițe ascunse. Nu îți voi explica formule complicate și nici nu îți voi preda manuale tehnice, dar îți arăt adevărul gol-goluț, chiar dacă doare. Vom analiza împreună semnele afacerii tale și te voi ajuta să iei singur deciziile, în cunoștință de cauză.

Te aștept la cursul online “Cum să-ți adaptezi afacerea la contextul actual” din 16 și 17 septembrie 2020. Apasă aici pentru mai multe detalii și înscrie-te.

Poate că nu voi schimba lumea, dar eu am început să-mi schimb afacerile. Acum e rândul tău!

Trimite-mi un email la valentina.saygo@askfor.ro cu întrebarea care te frământă cel mai tare, iar eu îți promit că îți voi împărtăși părerea mea la curs.

Mai multe lucruri interesante poți afla din cartea Ghidul Antreprenorului Începător. Răsfoiește-o un pic, sigur găsești ceva util.

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Caută-mă și pe Youtube și apasă pe clopoțel!

Distribuie Aceasta Postare

Prohodul dosarului cu șină. Fie-i țărâna ușoară, ca piatra de moară!

În plină pandemie, constatăm ororile pe care le trăim de treizeci de ani și nu îndrăzneam să sperăm la vreo îmbunătățire. Aveam cumva un atașament față de de dosarul cu șină, exact ca în sindromul femeii bătute, care își iubește agresorul și îi găsește scuze și iertare. Chiar dacă ne-am tăiat degetele în lamelele prost tăiate, ne-am gustat sângele și am mers mai departe.

Era de la sine înțeles că orice vizită la o instituție publică, însemna obligatoriu o achiziție importantă de dosare scabroase, pe lângă tona de alte documente sau articole de papetarie. Am construit o casă, iar un an de zile am umblat cu portbagajul plin cu dosare, coli albe, chiloței de plastic, pixuri, capsator, perforator, plus vreo trei bibliorafturi cu documentele și proiectele in original si câte douăjde copii la fiecare. 

În acest timp, am asistat revoltați cum au apărut centre de copiere în apropierea fiecărei instituții publice, aprovizionate cu de toate, inclusiv cu formularele potrivite, care nici măcar nu figurau pe site-ul de rigoare. Neobrăzarea a atins cote maxime, când centrele de copiere au înflorit chiar în incinta instituției. Îmi sunt suficiente degetele de la o mână de câte ori am primit bon fiscal, inclusiv în curtea fiscului și sub ochii vigilenți ai organului. 

Cum e zicala aceea cu “Săraca fată bogată”? Așa și cu România, țara cu cei mai tari IT-iști și cu varză totală în serviciile online ale instituțiilor publice. Sunt atât de multe exemplele de genul “declarațiile electronice se depun la etajul 2”, încât au devenit glume celebre printre contabili. Iar dacă nu știți cum se obține o parolă de acces în Revisal, cu dosarul de rigoare în brațe și bătând la usă, ați trăit degeaba până acum. 

Șocul maxim l-am avut când mi-am făcut card Revolut cu două poze si un formular în aplicație. Bă-băete-ejnebun? Oare cum este posibil așa ceva? Ce au ei și nu avem noi? Avem cei mai frumoși IT-iști din lume, care au vrut să ajute gratis, însă li s-a râs în față și închis ușa în nas. Și au plecat scârbiți unde au văzut cu ochii. 

Birocrația nu este doar în sistemul public, a pătruns inclusiv în mediul privat. Ne îngropăm de hârtii peste hârtii, chiar și acolo unde o strângere de mână ar fi suficientă, pentru că am ajuns să suflăm și în iaurt. Iar toate astea în țara în care ștampila este solicitată, chiar la cinci ani după scoaterea ei în afara legii. 

Vom ieși schimbați din casă, atunci când se va termina totul. Ca indivizi, ca firme, ca societate, ca lume. Lumea nu va mai fi la fel, chiar dacă nu știu cum va fi concret. Iar pandemia asta a scos din unii tot ce era mai bun. Din alții, ce era mai rău, dar nu despre ei e vorba. E vorba că după atâta frustrare și disperare, să ne alegem cu ceva bun.

Văd eforturile din spate, acolo unde oamenii își dau toată silința să schimbe lucrurile în bine. Cum se trimit mesaje instant, cum se corectează lucrurile din mers, cum se mută o virgulă din stânga în dreapta, cum șefii ascultă de oameni simpli si guvernanții de contribuabili. Iar toate aceste eforturi comune îmi dau așa, un sentiment de speranță pentru ziua de mâine, chiar dacă mâine va fi peste o lună sau peste un an. 

Și știu că nu este ușor, pentru că unora le fuge pământul de sub picioare și scaunul cald de sub fund. Le cade bucată cu bucată toată construcția întortocheată, care i-a hrănit pe ei și neamul lor ani de zile. Încă opun rezistență, se țin cu dinții și fac orice să ne împiedice să ne fie bine. Dar pierd teren și se îneacă unul câte unul, iar lucrurile încep să se curețe a primenire.

A trecut o lună de izolare și vedem timid cum se schimbă lucrurile. Vedem că se poate! Vedem că putem solicita bani doar cu o declarație trimisă online. Vedem că primim pe sub mână câte o adresă de email a unui funcționar public binevoitor, chiar dacă instituția respectivă nu s-a obosit să le afișeze public. Sau nu răspunde la telefon. E adevărat, se face într-o lună cât nu s-a făcut atâta amar de vreme, cu poticneli, cu erori, cu sincope. Vedem luminița din întunericul care ne-a împietrit atâția zeci de ani. 

Dacă prețul pe care trebuie să îl plătesc pentru moartea dosarului cu șină este să stau în casă două luni, atunci stau trei, pentru că merită tot sacrificiul

Să mai avem puțintică răbdare, dar nu prea multă! Și să cântăm prohodul!

Foto credit: Oku

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Distribuie Aceasta Postare