****
Nu țin minte ca DIVIDENDELE să devină atât de discutate cum au fost pe final de an și nu știu dacă ar mai fi ceva de zis despre ele, mai mult decât am scris aici, înainte de publicarea ultimelor modificări fiscale. Legea 370/2022 a adus doar clarificări la OG 16/2022 pe subiectul dividendelor în perioada de tranziție, cam târziu, după ce ne-am dat cu presupusul și am suflat în iaurt.
Iată ce zice legea:
„În cazul dividendelor distribuite în baza situaţiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cota de impozit pe dividende este de 5%, fără recalcularea impozitului pe dividendele respective, după regularizarea acestora pe baza situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2022, aprobate potrivit legii.”
Ce vrea să zică poetul? Că dividendele obținute anul trecut și repartizate pe baza situațiilor financiare interimare (mă refer la cele până la nivelul lunii septembrie 2022) rămân impozitate cert cu 5%, indiferent dacă au fost retrase/plătite/acordate/compensate sau nu. Dacă ați repartizat dividende anticipat până la trimestrul III, ați depus bilanț interimar până la 31.12.2022 și veți declara și plăti impozitul până la 25.01.2023, puteți sta liniștiți, nu e nimic modificat.
De reținut că impozitul pe dividende se modifică de la 5% la 8% pentru dividendele repartizate în anul 2023, inclusiv pentru cele anterioare și nerepartizate până la 31.12.2022.
****
PFA-urile vor deveni neatractive începând de anul acesta, în mod special cele cu normă de venit, o dată din cauza creșterii contribuțiilor pentru sănătate și pensie încă din 2023, dar și pentru reducerea plafonului pentru norma de venit, de la 100.000 € la 25.000 € pentru trecere la sistem real.
Modificarea plafonului pentru PFA-urile cu normă de venit se aplică de anul următor, adică din 2024, dar recomand ca plafonul să fie urmărit cu atenție încă din 2023.
Chiar dacă întrebarea “PFA sau SRL?” nu mai este pe locul I și a fost detronată de “Impozit micro sau impozit pe profit?”, consider că în anumite situații voi recomanda în continuare PFA, dar asta după o analiză cu pixul în mână a veniturilor și cheltuielilor respective și nu numai.
Las totuși un articol mai vechi aici, ca să vă faceți o idee la ce mă refer, dar promit că revin cu un material proaspăt special pentru PFA-uri.
Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!
Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!