Amânarea amenzilor pentru e-factura

S-a modificat… modificarea! Pe ultima sută de metri, evident. Am primit cu toții o Ordonanță de Urgență, 30 pe numele ei, care modifică Legea 296/2023.

7) Nerespectarea prevederilor alin. (6) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, şi cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice.

Se modifică astfel:

Nerespectarea prevederilor alin. (6) pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere în sistemul național privind factura electronică RO – e-Factura intervine în cursul unei luni calendaristice constituie contravenție…

Vorbeam în „capitolul” cu termene și amenzi pentru e-factura despre faptul că nu știm cum se vor aplica amenzile, la bucată, la legătura, la snop sau la calup. Iată că guvernul se îndură de noi și de coșmarurile noastre și ne oferă explicații: amenzile se vor aplica la calup de o lună, cel puțin așa interpretez eu.

Iar a doua mare modificare, pe care o așteptam toți de multă vreme, este următoarea:

(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), nerespectarea prevederilor alin. (6) în perioada 1 ianuarie-31 martie 2024 nu se sancţionează.

Se modifică astfel:

Prin excepţie de la prevederile alin. (7), nerespectarea prevederilor alin. (6) pentru facturile al căror termen-limită de transmitere în sistemul RO e-Factura intervine până la data de 31 mai 2024.

În traducere scurtă, se amână amenzile pentru facturile netrasmise până la data de 31 mai 2024. Toate, inclusiv cele emise de la 1 ianuarie până la 31 mai. Restul obligațiilor rămân valabile.

Este o modificare necesară, mai ales din cauza disfuncționalităților sistemului, a erorilor și a sincopelor de funcționare a serverului ANAF.

Vă reamintesc că, de la 1 iulie 2024, amenzile pentru netransmitere sunt de 15% din valoarea totală a facturilor. Da, mult, așa că hai la treabă, să transmiteți tot ce e de transmis, că pe urmă vom vorbi și despre beneficiile e-factura. Și cum să le punem în valoare.

Profituri maxime să ai!

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top