Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a lansat un atac virulent pe pagina de socializare, sâmbătă. Țintele cestuia sunt două multinaționale, cu acționari americani.
„Asemenea practici trebuie să înceteze! Sper ca autoritățile abilitate să facă lumină. Și nu este singurul domeniu în care avem astfel de anomalii…”, a fost mesajul lui Dragnea, postat pe o rețea de socializare, mesaj care însoțea un articol publicat de Ziarul Financiar.
Despre ce e vorba mai exact?
Doi dintre primii trei traderi de cereale din România, ADM Trading şi Cargill, companii cu acţionari americani, realizează anual rulaje de miliarde de lei pe piaţa românească, dar raportează constant pierderi, scrie sursa citată.
Conform ziariștilor de la Ziarul Financiar, ADM România Trading, parte a grupului american cu acelaşi nume, a depăşit vânzări de 3,3 mld. lei (746 mil. euro) anul trecut din comerţul cu cereale, însă compania a raportat pierderi de peste 7 mil. euro, potrivit datelor publice. Anul 2016 este cel de-al şaptelea an din ultimul deceniu în care gigantul american îşi declară divizia din România neprofitabilă.
„Şapte ani de pierderi din zece ar trebui să atragă atenţia Fiscului. Orice om normal la cap care are mai mulţi ani cu pierderi închide businessul pentru că nu face nici muncă patriotică, nici nu este ONG. Ca economist, explicaţia mea pentru aceste pierderi este exportul profitului“, a declarat consultantul fiscal Valentina Saygo, pentru sursa citată.
Cei de la Cargill au raportat pierderi în patru din ultimii cinci ani, acumulând în perioada 2012 -2016 pierderi de circa 263 mil. lei (52 mil. euro), potrivit datelor publice.