Jurnal de autoizolare – ziua 28 vineri 10 aprilie
Toata saptamana a fost grea, atat de grea incat azi aveam nevoie de un motiv de sarbatoare. Taxa era atat de apatica, incat nici nu-si mai scotea nasul din casuta. Conta, la cat e de
Toata saptamana a fost grea, atat de grea incat azi aveam nevoie de un motiv de sarbatoare. Taxa era atat de apatica, incat nici nu-si mai scotea nasul din casuta. Conta, la cat e de
Sunt zile bune si zile rele. Asta a fost o zi foarte rea. Nici macar FB nu m-a lasat sa postez jurnalul, daca l-ati asteptat cumva. Dar sa revenim. Tevea iar este in calduri. Si
În plină pandemie, constatăm ororile pe care le trăim de treizeci de ani și nu îndrăzneam să sperăm la vreo îmbunătățire. Aveam cumva un atașament față de de dosarul cu șină, exact ca în sindromul
Inca de cand m-am hotarat sa tin jurnalul de fata, am zis sa tin corespunzator evienta zilei din saptamana si a datei, ca sa nu uit in ce zi ma aflu, ca si asa lucrez
25? a zis cineva 25? – incepuse Tevea sa urle de dimineata! Am ignorat-o complet si mi-am vazut de treaba. Adica eram atat de ocupata cu o carte in mana, incat nici macar nu puteam
Azi am dat militaria jos din pod si ne-am apucat serios de munca, cu program ca la armata. Pe bune, cat să zaca bestiile porcoase in hamac? Toata ziua se dau in leagan si se
Noua ne place sa stam acasa si nu ne plictisim. Bine, am prefera sa lenevim, sa nu avem atata treaba, sa citim sau sa scriem, sa editam la fotografiile din Africa sau Cuba (fara sa
Îți trimit un email de câte ori scriu un articol nou, așa ești la curent cu ultimele modificări fiscale sau legislative, ca să te ajute în luarea deciziilor pentru afacerea ta.