La cererea fanilor și împotriva voinței mele, aseară am stat de vorbă cu poarcele despre scandalul cu Șoșoacă, mai ales că noi în casă nu vorbim despre haur, suntem mai pe cripto. Mi-au zis că nu s-au uitat la știri, că au fost ocupate cu diploma primului fost digitalist al țării, așa că m-am apucat să le povestesc cum stă treaba.
Când explicam cum Șoșoacă a sechestrat jurnaliștii în birou, #Tevea a sărit de moț în sus să-mi spună că și pe ea a sechestrat-o #Conta în căsuță. A adormit în dreptul ușii și nu a mai putut ieși afară. A împins-o pe grasă, dar n-a putut să o urnească. A țipat, dar nu s-a trezit. A strigat la #Taxa să o salveze, iar scroafa adormită a muscat-o de mână. Pe cine? Pe #Taxa.
Am întrebat-o pe #Conta de ce a muscat-o și a zis că nu a vrut, doar că visa o sfeclă. Cum naiba a confundat-o pe #Taxa cu o sfeclă, nu știu să răspund. De fapt este o victimă a surorilor ei, i-au întins o capcană ca să o discrediteze. Pe ea o durea burta de la valeriană și rucola cu care o chinui la cura asta nenorocită. Avea crampe și se cufurise toată, iar șocâtele alea au profitat de slăbiciunea ei. Mi le-a pârât că fumează fânul și le apucă damblalele, iar acum are nevoie de imunitate parlamentară, că oricum s-a discreditat în fața fanilor ei.
Io imunitate nu îi dau, măcar de-ar slăbi în arest și n-o să mai fure mâncare. La pușcărie cu ea! Poate învață italiană.
Come se dice la scrofa sporca?
PS: Acesta este un pamflet și orice asociere cu persoane reale este fix cum vreți voi.