Bonul fiscal mai este… fiscal?

Luna mai a venit cu o modificare legislativă pe care eu nu o înțeleg la prima vedere și anume „HG 355/2023 privind completarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”, publicat în MO 344/24 aprilie și intrat în vigoare de la data publicării.

Noua prevedere strecurată la primul punct zice așa:

Utilizatorii (de case de marcat) au obligația să elibereze clienților bonuri fiscale (…), iar la solicitarea acestora să elibereze și factură la data eliberării bonului fiscal.

În traducere liberă înseamnă că dacă NU ai solicitat factură aferentă unui bon fiscal, poți să îl arunci la coș, că nici nu vei mai primi. O frază mică, doar câteva cuvinte care vor îngreuna și mai mult viața antreprenorilor, care și-așa este împovărată de toate rigorile legii în goana nebună după documente justificative. Că vorba aceea, pe mort îl astupă pământul, pe viu îl îngroapă hârtiile.

Înainte de apariția acestui act normativ, nu aveam nicio condiționare sau termen limită pentru solicitarea facturii aferente bonului fiscal, dar de la „fără număr“ la „data eliberării bonului“ mi se pare prea mult. Aș încadra această prevedere în categoria legislației reactive, iar pentru niște practici neprietenoase să pedepsești întregul mediu de afaceri, e fix stilul legislativ cu care ne-am obișnuit. Suntem toți pedepsiți!

Acum vine întrebarea dacă bonul fiscal este fiscal sau nu? Răspunsul meu, în calitate de expert contabil e că nu prea e fiscal. Și iar îmi vine să filosofez că în țara asta lucrurile nu sunt simple, tocmai ca să fie complicate, că poate ne lipsim.

Știu ce zici și sunt de acord cu tine că nu are noimă, nici măcar acum, când minunatele case de marcat moderne sunt conectate la serverul ANAF (in colaps) și că bat câmpii cu nuanțe prea subtile pentru antreprenori.

Bonul fiscal este deductibil doar dacă:

  • Are o valoare mai mică de 100 euro
  • Are CUI-ul firmei beneficiare (nu ma refer la CUI-ul emitentului)

Ce înseamnă asta? Că dacă ai un bon fiscal fără factură, fără CUI-ul tău și mai mare de 500 lei, nu îl poți deduce – nici cheltuiala și nici TVA-ul de pe el. Absurd, nu?

Am tot stat să mă întreb „De ce?“ și am găsit doar următoarele explicații:

  • Pentru că trebuie să deducem cât mai puține cheltuieli (ca să crească baza de impozitare, doh, mai ales acum când a crescut numărul firmelor plătitoare de impozit pe profit)
  • Pentru că sunt câțiva deștepți care șterpelesc bonurile din gunoi și solicită facturi pentru ele
  • Pentru că așa vrea guvernul!

Cea mai mare problemă o văd la achiziția de combustibil, unde plinul depășește lejer 500 lei, iar cumpărătorul uită să solicite factură sau renunță pur și simplu dacă e coadă la casă. Mi-aduc aminte de vremurile când treceam cu pixul CUI-ul și numărul auto pe verso-ul bonurilor de combustibil. Sau când completam datele firmei pe facturile tipizate. Sau când umpleam coșul de gunoi cu bonuri NE-fiscale, că nu puteau fi deduse deloc. Dar iată, nici acum nu suntem prea departe. Și uite cum statul forțează contabilii să fie răi, să lingă fiecare bon fiscal pe toate părțile și să arunce actele la gunoi.

Cu lehamite în glas, atât vă spun: solicitați factură fiscală pentru fiecare achiziție cu bon fiscal, că nu prea mai e fiscal! Aia e, noi muncim, nu ne grăbim.

În cei peste 25 de ani de profesie contabilă, am trăit multe momente când mi-a stat mintea în loc cu o lege în față, iar ăsta este unul dintre ele. Toată strădania statului de a împiedica, de a complica, de a pune bețe în roate mediului de afaceri, dacă ar fi folosită în alte scopuri, am fi departe.

Pentru că hoțului de hoț îi e frică.

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top