Sisteme moderne de plată – ultimele modificări

La apariția OG16/2022 am scris aici despre obligativitatea implementării sistemelor moderne de plată și am dezvoltat aici subiectul, doar că Legea 370/2022, de la finalul anului, a venit cu corecții. Așa că o luăm de la capăt cu analiza pe text.

Persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata (definite de OG 99/2000) și cele care desfășoară activități de prestări servicii și care realizează în cursul unui anîncasări în numerar mai mari de 50.000 lei, au obligația să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice.

Obligația se naște începând cu trimestrul următor celui în care încasările în numerar din cursul anului respectiv au depășit pragul de 50.000 lei. Vreau să atrag atenția asupra termenului, respectiv trimestrul următor, să nu se confunde cu alte termene și mă refer la cel de depășire a plafonului pentru microîntreprinderi, care se aplică de la începutul depășirii.

De asemenea, este de luat în considerare termenul legal pe care îl au băncile de a pune la dispoziție POS, care este de 30 zile, așa că mare atenție să nu se depășească trimestrul! Dacă timp de 2 ani consecutivi pragul de 50.000 lei nu a fost depășit, entitatea NU mai are obligația de a se conforma la această prevedere, dar pot opta pentru continuarea acceptării acestor instrumente de plată/încasare.

Cine este obligat?

Legea 370/2022 face trimitere la definiția comerciantului din OG99/2000 și tot același act normativ ne trimite la art. 271 alin. (1) din Codul Fiscal să vedem definiția prestărilor de servicii.

“Comerciant = persoană fizică sau juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare a produselor și serviciilor pe piață.”

“Art. 271. – Prestarea de servicii

(1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri, aşa cum este definită la art. 270.

(2) Atunci când o persoană impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ia parte la o prestare de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi serviciile respective.

(3) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:

a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;

b) cesiunea bunurilor necorporale, indiferent dacă acestea fac sau nu obiectul unui drept de proprietate, cum sunt: transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;

c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;

d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;

e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

(4) Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:

a) utilizarea bunurilor, altele decât bunurile de capital, care fac parte din activele folosite în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile în folosul propriu sau de către personalul acesteia ori pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, pentru alte scopuri decât desfăşurarea activităţii sale economice, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial, cu excepţia bunurilor a căror achiziţie face obiectul limitării la 50% a dreptului de deducere potrivit prevederilor  298;

b) serviciile prestate în mod gratuit de către o persoană impozabilă pentru uzul propriu sau al personalului acesteia ori pentru uzul altor persoane, pentru alte scopuri decât desfăşurarea activităţii sale economice.

(5) Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată în sensul alin. (4), fără a se limita la acestea, operaţiuni precum:

a) utilizarea bunurilor care fac parte din activele folosite în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile sau prestarea de servicii în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol, în condiţiile stabilite prin normele metodologice;

b) serviciile prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor sau, mai general, în scopuri legate de desfăşurarea activităţii economice, în condiţiile stabilite prin normele metodologice;

c) serviciile prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.

(6) Prevederile art. 270 alin. (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi prestărilor de servicii.”

V-ați lămurit, nu? Vedem în cele două definiții că nu se pune accent pe forma de organizare sau tipul entității, așa că plaja de aplicabilitate este largă, inclusiv persoanele fizice. Prin urmare, vin cu rugămintea să nu căutați excepțiile de la casa de marcat, cu încasări de la persoane fizice, că nu există! Sunt două acte normative diferite, cu excepții și condiții de aplicare diferite.

Mare atenție la condițiile și obligațiile de aplicare a mijloacelor moderne de plată, pentru că marea majoritate le confundă cu obligațiile pentru casele de marcat, așa că vă rog să faceți distincția între cele două și să nu le confundați.

Când vorbim despre mijloace moderne de plată, nu ne referim doar la POS și încasarea cu cardul, ci luăm în considerare orice alternativă, adică: link pe factură, Netopia, euplătesc.ro, QR code și orice aplicație smart din aceleași categorii. Știu că în zonele rurale este greu de implementat această obligație, dar în orașele mari plata cu cardul ajunge și la 80% din totalul încasărilor, așa că luați în considerare facilitarea cu ușurință a încasărilor și respectul față de orice tipologie de client, fără a îl pierde.

Singura excepție de la lege este cea a entităților care sunt amplasate în zone fără semnal la rețelele de comunicații electronice. Dar să ai dovezi, în caz că vine organul de control și nu te crede pe cuvânt.

Și încă un argument: amenda pentru „refuzul de a accepta cardul ca mijloc de plată” (nu doar nedeținerea sau lipsa) este între 5.000 lei și 7.500 lei. Merită? Eu zic că nu.

 De ce este o măsură bună?

1. Pentru că 80% din persoanele fizice din zona urbană folosesc cardul și nu au numerar în buzunar. Asta îmi aduce aminte de reacția unui cerșetor dezamăgit că nu am cash și care a început să îi blesteme pe cei care au inventat cardul.
2. Pentru că ușurezi viața clientului și nu îl refuzi, punându-l pe drumuri.
3. Chiar dacă lucrezi preponderent cu persoane juridice, poți să îți crești considerabil încasările. E mai simplu un gest cu cardul din încheietura mâinii, decât plata unui op prin bancă, chiar și online. O secundă versus 5 minute, corect?
4. Pentru că încasările de pe card nu pot fi furate de către un angajat cu mâna lungă.
5. Pentru că veniturile sunt transparente și fiscul nu te bănuie de evaziune fiscală, pentru 5 lei în plus în casă.

Recomandări:

1. Nu aștepta până la depășirea plafonului și solicită de pe acum băncii la care ai cont deschis, să îți pună la dispoziție POS.
2. Nu ai costuri de achiziționare și instalare, acestea sunt suportate de bancă.
3. Termenul de punere la dispozitie este de 30 de zile de la solicitare, dar recomand să te grăbești, ca să nu te înghesui cu toată lumea.
4. Negociază cu banca pachetul de administrare cont și comisioanele percepute, inclusiv pentru încasarea cu cardul.
5. Comisioanele percepute de bănci per tranzacție pot fi între 0,5% – 2,5%. Dar crede-mă, o creanță neîncasată costă mai mult decât acest comision.

Fă orice depinde de tine ca să încasezi clientul cu ușurință și nu îl pune pe drumuri, că poate nu se mai întoarce!

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!