Noi obligații pentru ONG-uri: declarația de trezorerie

Credeați că s-au terminat surprizele din OUG 115/15 dec 2023, celebra ordonanță „trenuleț”? Iată că nu! Azi vorbim despre noi obligații pentru ONG-uri – declarația de trezorerie.

Într-adevăr, OUG 115/2023 prevede și introducerea unei noi declarații pentru ONG-uri, respectiv declarația privind situația de trezorerie, iar Ordinul MF nr.470/20.03.2024 cu privire la raportarea informațiilor referitoare la finanțările primite de persoane fără scop patrimonial vine să ne arate formularul.

Art. 1. – „Persoanele juridice fără scop patrimonial care au primit sume de natura celor prevăzute la art. 34 alin. (31) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea contabilităţii, întocmesc Declaraţia privind situaţia de trezorerie, în formatul prevăzut de prezentul ordin”.

Le era greu să precizeze ce spune articolul 34 din Legea Contabilității. Ia să vedem ce scrie la lege:  „Persoanele juridice fără scop patrimonial care, în exerciţiul financiar de raportare, au primit sume reprezentând subvenţii, sponsorizări, sume redirecţionate, conform legii, din impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe venitul datorat de persoanele fizice, precum şi alte forme similare de finanţare, indiferent de valoarea cumulată a acestora, întocmesc o declaraţie care însoţeşte situaţiile financiare anuale şi evidenţiază sumele astfel primite, respectiv utilizate”.

Aceasta se depune începând cu situațiile financiare ale anului 2023, ca anexă la bilanț, termenul de depunere fiind 29 aprilie 2024. Obligativitatea depunerii acestei declarații vizează ONG-urile care au primit sume reprezentând subvenții, sponsorizări și sume redirecționate, potrivit legii, din impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, impozitul pe venit datorat de către persoanele fizice.

Declarația trebuie să cuprindă informații detaliate cu privire la încasările menționate mai sus, cât și despre modul în care au fost utilizate aceste sume (plăți de salarii, chirie, achiziții, etc).

Știu că este jenantă și absurdă obligația de a justifica modul în care au fost utilizate sumele primite de către un ONG, mai ales venită din partea guvernului, care nu se obosește să justifice modul în care cheltuie bugetul. Dar unde-i lege, nu-i tocmeală!

De asemenea, există două modele de formulare pentru această raportare, în funcție de valoarea încasărilor, astfel:

  • Încasări mai mari de 100.000 lei anual – declarația se va completa sub forma complexă
  • Încasări mai mici de 100.000 lei anual – declarația se va completa în forma restransă

Modelul declarațiilor îl găsiți în OMFP 470/2024.

Nedepunerea acestei declarații în termen se sancționează cu amendă între 20.000 și 30.000 lei. Enorm!

ONG-urile care au depus deja situațiile financiare aferente anului 2023, înainte de publicarea acestui formular, pot depune declarația privind situația de trezorerie în termen de 60 zile de la termenul limită pentru depunerea situațiilor financiare, adică până în iulie 2024.

Profituri maxime să ai!

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top