Contractul de administrare – neglijat dar important

Această formă de contract pare apărută din spuma mării dar, este reglementată încă din legea 31/1990, Codul Civil, Codul Fiscal și chiar de OG 16/2022. Contractul de administrare se mai numește și contract de mandat sau de management.

În primul rând trebuie să luăm în considerare faptul că administratorul nu are un raport de muncă față de societate și dacă îl privim din punctul acesta de vedere, ne dăm seama că este actul juridic perfect pentru a remunera administratorul.

Da, știm că administratorul unui SRL nu prea e remunerat și ar trebui să fie. Am scris mai multe în articolul despre rolurile administratorului și vi le las aici spre readucere aminte.

Care sunt elementele obligatorii ale contractului de administrare?

Pentru administratorul numit în actul constitutiv, contractul de administrare conține următoarele elemente:

  • Durata mandatului de administrator (determinată de 1-4 ani)
  • Remunerația
  • Drepturile și obligațiile administratorului
  • Când și cum poate fi schimbat
  • Limitele de răspundere și de competențe
  • Atribuțiile
  • Indicatori de performanță (dacă este cazul)

Taxarea contractului de administrare

Acest contract este taxat la fel ca un contract de muncă cu CAS 25%, CASS 10%, impozit 10% și CAM 2,25%, cu reținere la sursă. Nu se raportează în Revisal, dar remunerația și taxele se declară în declarația D112.

Avantajele contractului de administrare:

  • Elimină birocrația specifică relațiilor de muncă (SSM, medicina muncii)
  • Nu se raportează în Revisal
  • Nu necesită timp de lucru sau norma de lucru (fără condică de prezență, pontaj, fișa postului etc.)
  • Păstrează condiția de micro dacă valoarea brută este cel puțin egală cu salariul minim pe economie
  • Pot fi incluse clauze care NU sunt permise în contractul de muncă
  • Valoarea lui nu este limitată la valoarea salariului minim pe economie și nici la suprataxarea contractelor part-time

Când este recomandat contractul de administrare?

  • În cazul asociatului unic care este și administrator și vrea să fie remunerat
  • În cazul îndeplinirii condiției de microîntreprindere și a expirat termenul de raportare în Revisal
  • În cazul în care administratorul este o terță persoană, alta decât asociații, pentru configurarea limitelor mandatului
  • În cazul mai multor administratori ai aceleiași societăți, dar cu limite și răspunderi diferite

P.S. Dragi antreprenori, vă rog insistent să rețineți că un contract de administrare/mandat/management se întocmește de către avocat/jurist, mai ales dacă administratorul numit este un terț. Nu cereți contabilului sau nu luați un formular de pe net.

P.P.S. Dragi colegi contabili, nu confundați acest contract cu o convenție civilă și nu trimiteți la plimbare avocații care îl recomandă. Săptămâna trecută am mediat această speță între un antreprenor, avocat și contabilul care refuza contractul de administrare pentru un administrator terț.

Da share daca ti-a fost de folos si iti multumesc pentru asta!

Daca vrei sa tinem legatura, apasa subscribe!

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top