Jurnal de Guinezia 08 noiembrie 2021

Cică nu se mai poartă republica prezidențială, la modă este republica parlamentară. Așa că guinezele au hotărât să-și facă parlament și pe mine să mă elibereze din funcție, că am fost prea mult timp preș-edinte. Noaptea, ca Cîțu Eu, care am stat preș în slujba lor, acum nu mai sunt bună. Pe Erou îl păstrează în postul de șofer și îi măresc salariul. De zece ori. Fiecare din ele si-a instalat cât mai comod coorul. #SupraConta și-a făcut cabinet de parlamentar în litieră. Mănâncă și face caca în același timp, fără să se mai deranjeze. #SupraTevea domină hamacul și se bălăngăne cu el până o ia amețeala. E greu să voteze în timp ce vomită, dar înghite. #SupraTaxa încă nu s-a hotărât dacă să păzească iarba sau țuțuroiul cu băutură. Sau amândouă. Fuge ca o căpiată dintr-un loc în altul.La prima ședință de plen, și-au votat bugetul fără număr. Indemizația de hrană conține numai legume exotice, dar au interzis morcovii, că nu le mai plac. Când să voteze care e șefa, a început scandalul. Ierarhia ar fi după vârstă, și-atunci e #SupraTaxa. Sau după greutate, adică #SupraConta. Până la urmă fac cu rândul, o zi una, o zi alta. #SupraTevea iar a rămas fără funcție de conducere și au scos-o din toate comisiile. Acum e șefă la opoziție.Până la urmă s-au îndurat și de mine. Cică au un post de fiscalist, să le număr căcărezele. De fapt este funcție onorifică. Gratis. Menajeră, că trebuie să le și strâng. De mâine încep în noul job. Cu o grevă!Luați cu hârtie igienică!

PS: Acesta este un pamflet și orice asociere cu persoane reale este fix cum vreți voi.

#SupraTaxa #SupraConta #SupraTevea #JurnaldeGuinezia

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top