Care este singura speranţă pentru bugetul României pe 2017

Veniturile statului din contribu­ţi­ile salariale au crescut cu 18% în luna martie (până la 5,87 mld. lei) faţă de martie 2016, pe fon­dul majorării de salarii şi al cre­ării de noi locuri de muncă.

România are astfel o „rezervă“ de venituri pe care le poate obţine prin reducerea muncii la negru şi prin creşterea numărului de salariaţi cu forme legale pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar de 3% din PIB până la finalul anului.

Numărul de salariaţi a ajuns în ianuarie 2017, de când sunt ultimele date disponibile, la 4,78 milioane de persoane, în creştere cu peste 160.000 faţă de ianuarie anul trecut. La fiecare mie de salariaţi cu salariul mediu (2.100 de lei net), statul primeşte aproape 20 de milioane de lei net în plus sub formă de impozite şi contri­buţii sociale. Dacă se păstrează ritmul actual de creştere a angajărilor, România va ajunge până la finalul anului la peste 5 mi­lioane de salariaţi, cel mai ridicat nivel din anul 1999 încoace.

„Creşterea veniturilor din contribuţii sociale la buget vine, în principal,  din creşterea cu 16% a salariului minim pe economie de la 1.250 de lei la 1.450 de lei brut pe lună. Asta arată că, într-adevăr, sunt foarte mulţi angajaţi în zona gri, adică au salariul minim pe contract şi diferenţele primite sub alte forme, scoase din firme prin dividende sau alte metode. Compa­ni­ile private «normale» nu mai au mulţi sala­riaţi plătiţi la nivelul minim pe economie, pen­tru că nu mai pot angaja pe nimeni cu salarii atât de mici“, a explicat Valentina Saygo, ma­naging partner la firma de consultanţă fiscală Ask for Accounting.

Cu toate acestea, a adăugat ea, majorarea salariului minim a afectat şi companiile care plăteau salarii mai mari decât nivelul minim, pentru că au fost nevoite să crească salariile tuturor angajaţilor.

În total, veniturile din contribuţiile sociale au crescut cu 14% în primul trimestru al acestui an prin comparaţie cu perioada similară a anului trecut, ajungând la un cuantum de 16,7 miliarde de lei, potrivit unor date prezentate de Liviu Dragnea, şeful PSD, scrie Ziarul Financiar.

Sursa: Gandul.info

 

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top