Kurzarbeit și alte facilități – măsuri pentru sprijinirea angajaților si angajatorilor

Guvernul tocmai a aprobat și publicat de câteva zile OUG 130/2020 – privind măsuri de sprijin destinate salariaților si angajatorilor (…) pentru stimularea forței de muncă. Pe lângă kurzarbeit (pam pam), mai avem avem câteva măsuri, respectiv facilități pentru zilieri, telemuncă și sezonieri.

Dureros este că aceste măsuri sunt anunțate întâi la tv, că dau bine pe sticlă, dar că antreprenorii nu sunt obișnuiți să urmărească monitoarele oficiale și să le înțeleagă (și nici nu trebuie – ei au alte griji). Ele sunt scrise cu chichițe, virgule și condiționări care nu sunt explicate și despicate în postările de facebook sau în intervențiile electorale. Antreprenorii își iau contabilul la rost că vor și ei ce au zis la tv, iar contabilii sunt niște pramatii puturoase care se opun și nu vor, domle să le aplice!

Kurzarbeit – măsura mixtă de șomaj tehnic și muncă efectivă

Este cerută de mediul de afaceri încă din aprilie, însă ea a venit abia acum, cu lentoarea cu care ne-a obișnuit guvernul în această perioadă grea de criză economică. Nu zic că nu e bună, dar era eficientă acum patru luni, însă cineva trebuie să le zică faptul că au transformat niște măsuri bune în decizii proaste! Repet, nu putem să ne potrivim deciziile manageriale cu campania electorală, mai ales că timpul trece și economia moare!

Ce zice această măsură? Pe perioada stării de urgență/alertă/asediu angajatorii pot reduce timpul de lucru cu 50%, iar pentru diferență statul plătește o indemnizație de 75%.

Să nu le aduni dacă ai fost corijent la matematică, pentru că 75% din 50% înseamnă 37,5%, deci un angajat primește 87,5% din brut și muncește jumătate din timp, de aceea spuneam că era bună în situația de urgență, cănd oamenii se urcau pe pereți în casă  și când ar fi fost util să facă inventare sau să dea cu mătura în depozite.

Condiționări la măsura mixtă – kurzarbeit

  1. Se aplică pentru minim 10% din numărul de salariați.
  2. Se justifică reducerea activității prin diminuarea cifrei de afaceri din luna anterioară cu minim 10% față de luna similar a anului precedent. Pentru ONG, PFA, II sau IF – diminuarea se raportează la veniturile realizate.
  3. Salariații care beneficiază de această măsură nu pot efectua muncă suplimentară la același angajator.
  4. Acordarea de bonusuri sau alte adaosuri la salariul de bază se efectuează după finalizarea măsurii.
  5. Se stabilește pentru cel puțin 5 zile lucrătoare consecutive.
  6. Se stabilește programul de lucru pentru întreaga lună și se comunică salariatului cu cel puțin 5 zile înainte.
  7. Se transmite în revisal cu o zi înainte de începere.
  8. Indemnizația este suportată de angajator și se achită la data plății salariale.
  9. Se decontează după depunerea declarației 112 și plata taxelor. (Adică cam ca la 41,5% din OUG 92 și vor încasa banii la Sfântul Așteaptă, pentru care nu sunt bani și nu s-au efectuat decontările).
  10. Dacă angajatorul nu primește diferența, nu are dreptul să recupereze banii de la angajat, adică rămăne cu banii dați și cu buza umflată.
  11. Pe perioada implementării, sunt interzise angajările pe poziții similare.
  12. Salariatul beneficiază de celelalte drepturi proporțional cu timpul lucrat (cam ca la șomajul tehnic când s-a trezit neasigurat).

Pentru curioși și senzații tari, recomand citirea integrală a ordonanței.

Zilieri

Entitățile care angajează zilieri, pot primi o bonificație de 35% din remunerația zilnică, pe o perioadă de 3 luni, nu mai târziu de 31 decembrie 2020 și cu respectarea legii 52/2011.

Pentru cei care nu știu, registrul electronic al zilierilor are aplicație pe telefon. Nu prea funcționează ea cum trebuie, dar e un progres.

Sezonieri – Contracte de muncă cu durată determinată de până la 3 luni

Pentru angajații sezonieri cu contracte de până la 3 luni, se suportă o parte din salariul acestora de 41,5% dar nu mai mult de o perioadă de 3 luni și asta până la 31 decembrie 2020. Regulile privind decontarea sunt aceleași din OUG 92 și am mai scris aici despre ele.

Nu te aștepta să primești banii curând, că nu sunt, iar agențiile de șomaj vor căuta tot felul de motive să îți ceară documente suplimentare, doar ca sa treacă timpul.

Telemunca

Pentru fiecare angajat (telesalariat – nu e cel de la televizor, da?) care a desfășurat activitate în regim de telemuncă, se acordă un sprijin financiar de 2.500 lei pentru bunuri și servicii necesare desfășurării activității în regim de telemuncă, pentru angajații care au lucrat cel puțin 15 zile lucrătoare de acasă.

Suma se acordă în ordinea depunerii solicitărilor, până la 31 decembrie, în limita fondurilor alocate (asta îmi place maxim și îmi aduce aminte de cozile la carne și banane, când se termina marfa în fața mea – copilărie de decrețel frustrat).

Modalitatea de acordare se stabilește prin ordin de ministru, deci nu te așeza încă la coadă. Și încă ceva, trebuie să justifici cumpărăturile făcute cu documente, altfel dai banii înapoi.

Și încă ceva – măsurile NU se aplică pentru:

  • Instituții publice (funcționarii publici oricum lucrează 50% și primesc salariul integral)
  • Angajatorii aflați în faliment, dizolvare, lichidare sau cu activitățile suspendate
  • Angajatorii care sunt înregistrați în jurisdicții necooperante în scopuri fiscale (paradisurile fiscale – mai pe românește).

Atenție că amenzile pleacă de la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, dacă se abuzează de aceste măsuri și se minte în acte!  

Să îți fie bine!

Foto credit: Oku

Trimite-mi un email la valentina.saygo@askfor.ro dacă vrei să stabilim o ședință de consultanță și să detaliem speța ta. 

Mai multe lucruri interesante poți afla din cartea Ghidul Antreprenorului Începător. Răsfoiește-o un pic, sigur găsești ceva util.

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Caută-mă și pe Youtube și apasă pe clopoțel!