Beneficiarul real și mătușa Tamara

Modificări privind declararea beneficiarului real și completarea Legii 129/2019 privind combaterea spălării banilor.

Declarația privind beneficarii reali mi-a creat multe frustrări, mie cel puțin. Am vrut să experimentez birocrația în forma ei pură la cote maxime și fix de asta am avut parte. În luna ianuarie m-am prezentat la Registrul Comerțului, să îmi îndeplinesc obligațiile și să mă supun legii. Formularul de-acasă nu s-a potrivit cu cel de pe site; m-am dus câine surd la vânătoare fără dosar cu șină, noroc cu sacoșa paznicului dotată cu cele de cuviință; am constatat că îmi trebuiesc două mastere să completez declarația; semnătura de pe colțul mesei din incintă nu a fost valabilă pentru că trebuia să semnez în fața Măriei Sale Funcționarul Public (graba strică declarația). M-am dus bou și m-am întors vacă, pentru că cerneala din stiloul meu nu a fost potrivită.

Nu aș vrea să fac analiză pe textul initial și să mă gândesc ce a vrut să zică legiuitorul cu această declarație a beneficiarului real și cum spera el că se vor prezenta hoarde de mătuși și soacre, să declare că sunt interpuse la fileul societății comerciale. Dar această punere în practică demonstrează ce declar de niște ani: legislația noastră este reactivă și făcută pentru hoți (că deh, hoțului de hoț îi e frică), fără să existe prezumția de nevinovăție și fără să elimine cauza și nu efectul. Este vorba despre incompetența instituțiilor de a elimina evaziunea și șmenurile, de a nu-și asuma responsabilitatea, așa că ne condamnă pe toți la moarte, ne încolonează la cozi și ne îngroapă de hârtii.

Noroc cu pandemia și cu OUG 70/2020 care a amânat declarația până la 1 noiembrie 2020, cât să nu luăm cu asalt ghișeele închise de la Registrul Comerțului.

Legea 108/2020 intră în vigoare din 9 iulie și corectează puțin din anomaliile produse, dar Legea 129/2019 îmi dă în continuare fiori pe șira spinării.

Persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice NU mai au obligația declarării beneficiarului real. Registrul Comerțului va completa din oficiu Registrul beneficiarilor reali pe baza documentelor puse la dispoziție.

De asemenea, pentru aceștia a fost eliminată obligația de a depune declarația în 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale.

În cazul asociaților persoane juridice, obligația rămâne valabilă, de a depune declarația privind beneficiarii reali și ori de câte ori apare o modificare a datelor de identificare, în 15 zile de la producerea modificării.

Iată încă un motiv pentru care nu recomand asociat persoană juridică într-un srl.

Din păcate, Legea 108 nu a eliminat prevederile referitoare la obligația ONG-urilor (asociații și fundații) de a declara beneficiarul real (a se vedea articolul 344  din OG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile în acest sens, care nu este modificat).

Art. 344. – (1) Anual sau ori de câte ori intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, asociația sau fundația are obligația de a comunica Ministerului Justiției datele de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenței privind beneficiarii reali ai asociațiilor și fundațiilor.

(2) În acest scop, consiliul director al asociației sau fundației împuternicește o persoană fizică pentru a comunica, printr-o declarație pe propria răspundere, încheiată în formă autentică, datele de identificare ale beneficiarului real.

(3) Declarația anuală prevăzută la alin. (1) se comunică Ministerului Justiției până la data de 15 ianuarie.

(4) Dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația prevăzută la alin. (1) se depune în termen de 30 zile de la data la care aceasta a intervenit.

Îmi susțin părerea că legislația românească este reactivă și nu se bazează pe prezumția de nevinovăție. Din contră, contribuabilul curat, cinstit, onest este obligat în fiecare zi să jure pe roșu și să îsi demonstreze nevinovăția. Iar dacă acum asistăm la niște cârpeli și peticiri, în realitate este nevoie de o reformare a sistemului din temelii. Dar oare mai apucăm?

Să îți fie bine!

Foto credit: Valentina Saygo

Trimite-mi un email la valentina.saygo@askfor.ro dacă vrei să stabilim o ședință de consultanță și să detaliem speța ta. 

Mai multe lucruri interesante poți afla din cartea Ghidul Antreprenorului Începător. Răsfoiește-o un pic, sigur găsești ceva util. 

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Caută-mă și pe Youtube și apasă pe clopoțel!

image_printPrinteaza
Distribuie Aceasta Postare