Jurnal de autoizolare – ziua 23 duminica 5 aprilie

Noua ne place sa stam acasa si nu ne plictisim. Bine, am prefera sa lenevim, sa nu avem atata treaba, sa citim sau sa scriem, sa editam la fotografiile din Africa sau Cuba (fara sa plang), sa visam la vacante si la planuri de viitor. Probabil ca spun prostii, asa ca nu ma bagati in seama. Dar vreau sa zic ca scrofitele mele paroase s-au suparat ca nu le bag in seama, ca nu ma joc cu ele pe cat ar vrea (si eu as vrea) asa ca azi le-am acordat mai multa atentie. Le-am instalat la tv si am vazut seria 4 din Casa de Papel, ele cu spanac, iar eu cu paharul cu vin. Ce comentarii, ce chiraieli, ce guitaturi, nu vreti sa stiti! Conta zice ca Nairobi are nasul mare. Tocmai ea vorbeste, care are nasul lung si fundul cat al lui Helsinki? Conta e in calduri si miorlaia de cate ori aparea Berlin, enervata la culme ca s-a insurat cu Tatiana. Cica ala barbat, sa o tina numai in sampanie! Taxa o luase la rost pe Lisabona, ca ce-o fi vazut la pampalaul de El Profesor? Tevea vrea sa fie Tokio, adica sefa. Mi-a luat stiloul si il folosea pe post de mitraliera, ca sa ne impuste pe toti. Conta vrea sa fie Monica aka Stockolm, adica blonde amandoua. Taxa a tacut o vreme, apoi ne-a zis ea e Alicia Sierra, politista cea apriga. Ce tupeista alintata! Ea care e speriata de bombe, se vede mare curajoasa. Celelalte se tavaleau de ras si faceau misto de ea. Le-am suportat, incercand sa ma concentrez la actiune. Cand le-am vazut ca atenteaza la paharul meu, am luat masuri ferme: cate una per episod, ca sa respectam distanta sociala regulamentara. Incepusera sa strige dupa mine ba Havana, ba Arusha, ba Antananarivo. Pana la Madagascar! Si-asa accept cu greu anularea vacantelor, dar sa-mi mai bage si ele cutitul in rana? Tocmai mie, care strang cacarezele dupa ele? M-am suparat rau, la fel de rau ca serialul s-a terminat brusc si eu am ramas cu buza umflata si fara final, si fara vacante. Sper doar sa plec in tabara de scris la Breaza si pe ele nu le iau! Asa, ca sa mai faca misto si data viitoare! Acum guita ca vor o comedie, ca ele au glumit si ca sunt prea serioasa pentru vremurile astea. Sunt niste obraznice! Ziceti si voi?

#askforteam #askforpigs #Taxa #Conta #Tevea #jurnaldeautoizolare #staiacasa

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top