Iată că la aproape 3 ani de când a început pandemia, vorbim de o măsură de sprijin a sectorului cultural, uitat de toate guvernele anterioare. Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, aș zice că a fost cel mai afectat sector, care nu și-a revenit nici acum pentru anumite activități, așa că această schemă este mai mult decât necesară, chit că este cea din urmă.
Dar să o luăm pe rând.
Cine poate aplica?
Întreprinderile din sectorul cultural care desfășoară activități conform codurilor CAEN specificate în tabelul de mai jos un pic.
Ce înseamnă întreprindere?
Orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul de finanțare.
În traducere liberă, vorbim de societăți comerciale înființate conform Legii 31/1990 și organizații neguvernamentale constituite conform Legii 21/1924 și OG 26/2000. Iată că pot aplica și ONG-urile care activează în acest domeniu.
Condiții de eligibilitate:
- Beneficiarii care nu fac obiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis în curs de desfășurare. Cei care au făcut obiectul unei astfel de decizii, dar creanța integral recuperată, pot aplica.
- Beneficiarii nu se află în insolvență.
- Au depuse bilanțurile pentru 2020 și 2021.
- Nu sunt rezidenți fiscali în jurisdicții necooperante conform listei UE.
- Nu sunt controlate direct sau indirect de către acționari/asociați din jurisdicții necooperante conform listei UE.
Ordinul explică foarte frumos ajutorul acordat întreprinderilor care au mai multe domenii de activitate și condiționează separarea activităților și a costurilor aferente.
Aici nu mă pot abține să nu atrag atenția asupra acelora care nu își declară veniturile, iată că acum îi costă mai mult și nici că le plâng de milă. Aviz amatorilor!
Suma acordată
Grantul se acordă în cuantum de 20% din diferența de cifră de afaceri în 2020 comparativ cu 2019, dar nu mai mult de 200.000 euro.
Avem precizări specifice ale bazei de calcul pentru coduri caen specifice (4791, 7990) în cazul intermedierii de vânzări de bilete – este limitată la nivelul diferenței de comision încasat și nu la nivel de cifră de afaceri. Activitățile 4690 și 4761 sunt limitate exclusiv la vânzarea de carte, realizată prin librării operate în spații fizice accesibile publicului (exclus online).
Baza de calcul este calculată, certificată și asumată de către un expert contabil membru CECCAR sau auditor financiar membru CAFR (inclusiv societățile aferente).
Modalitatea de plată
Dacă suma solicitată depășește bugetul aprobat, plata se face proporțional, prin aplicarea la valoarea grantului a procentului rezultat din bugetul total, identic ca la schema Horeca 1, dacă vă mai amintiți.
Plata se face în două tranșe, prima fiind de maxim 50% din valoarea grantului eligibil, pe același principiu al proporționalității, în limita bugetului disponibil. Slavă Domnului că nu avem punctaj sau „primul venit – primul servit”.
Condiții pentru beneficiari
Au obligația menținerii activității pentru cel puțin 6 luni de la data primei plăți.
Ce se verifică
- Îndeplinirea condițiilor de eligibilitate
- Existența raportul de certificare a sumei solicitate
- Corelația dintre baza de calcul anuală obținută și asumată de către beneficiar prin declarația pe propria răspundere și raportul de certificare al expertului sau auditorului
- Obligațiile fiscale restante
- Cifra de afaceri declarată la ANAF
Cheltuieli eligibile
- Obligațiile fiscale restante, care vor fi achitate cu prioritate în cele 6 luni de implementare a schemei
- Obligații fiscale și alte creanțe bugetare care se înregistrează în cele 6 luni de implementare a schemei
- Orice cheltuieli efectuate și înregistrate în contabilitate în cele 6 luni de implementare
Nu sunt considerate ca eligibile următoarele cheltuieli:
- Cheltuielile deja compensate prin intermediul altor ajutoare de stat/de minimis sau alte finanțări nerambursabile din surse publice
- TVA care nu se poate recupera prin mecanismul de compensare
Atenție! Documentele aferente acestei scheme trebuie păstrate pe o perioadă de 10 ani.
Valabilitatea schemei este pâna la data de 30 iunie 2023, iar plățile vor fi efectuate până la data de 31 decembrie 2023, deci avem de așteptat!
Detaliile legate de data lansării, ghidul și formularele necesare vor fi publicate ulterior prin ordin al ministrului culturii.
Recomandări
- Luați legătura cu contabilul și începeți calculul cifrei de afaceri
- Atenție la CAEN-urile autorizate, să nu vă treziți cu surprize neplăcute
- Luați legătura cu un consultant în fonduri nerambursabile și dacă aveți unul bun, țineți-l aproape, că e pasăre rară
- Stați cu ochii pe site-ul Ministerului Culturii (www.cultura.ro) pentru detalii
Pentru că diavolul stă în detalii, vă recomand să parcurgeți cel puțin o dată textul Ordinului 3453/2022, pentru a citi singuri fiecare chichiță, pentru că e o schemă ușoară și frumos scrisă.
CAEN | Denumire CAEN | Explicații suplimentare |
1820 | Reproducerea înregistrărilor | – |
4690 | Comerț cu ridicata nespecializat | Limitat la vânzarea cărților în librării |
4761 | Comerț cu amănuntul al cărților în magazine specializate | Limitat la vânzarea cărților în librării |
4791 | Comerț cu amănuntul prin intermediul internetului | Limitat la vânzarea de bilete online |
5811 | Activități de editare a cărților | |
5911 | Activități de producție cinematografică, video și programe TV | |
5912 | Activități de postproducție cinematografică, video și programe TV | |
5913 | Activități de distribuție a filmelor cinematografice, video și programe TV | |
5914 | Proiecția de filme cinematografice | |
5920 | Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală | |
7420 | Activități fotografice | |
7990 | Alte servicii de rezervare și asistență turistică | Limitat la vânzarea de bilete online |
8552 | Învățământ în domeniu cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice) | |
9001 | Activități de interpretare artistică (spectacole) | |
9002 | Activități suport pentru interpretare artistică | |
9003 | Activități de creație artistică | |
9004 | Activități de gestionare a sălilor de spectacole | |
9101 | Activități ale bibliotecilor și arhivelor | |
9102 | Activități ale muzeelor | |
9103 | Gestionarea monumentelor, clădirilor istorice s.a |
Cere un extras de la Registru Comerțului și mai verifică încă o dată CAEN-urile autorizate!
Să fie primit!
Foto credit: Oku
Putem să discutăm mai multe despre schema culturală la cursul Cum să ne pregătim afacerea pentru 2023, detalii aici.
Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!
Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!