Am fost in Egipt, chiar daca lumea care auzea unde imi petrec Revelionul 2018 isi facea cruce si punea la indoiala gradul de discernamant de care dau dovada.
Egiptul pe care eu l-am descoperit a fost surprinzator, bland, sigur si fascinant.
Am fost in Sharm el Sheikh, dar nu cu avion direct, am aterizat la Eilat, iar drumul de la granita cu Israelul pana in Sharm, l-am facut cu microbuzul, in aproape 4 ore.
Ce este interesant, in apropiere de Eilat se impreuneaza granitele a patru state: Israel, Iordania, Arabia Saudita si Egipt, asa ca Vodafonul meu m-a bombardat cu mesaje si nu se putea hotara ce “Bine ai venit in…” sa imi dea mai repede.
Peninsula Sinai este taram Asiatic, chiar daca este despartita de restul continentului de Golful Aqaba, aceasta limba de pamant uneste Africa cu Asia.
Drumul spre Sharm a fost de-a lungul tarmului, lasandu-ma sa descopar o Mare Rosie muta, ce avea puterea doar sa sclipeasca palid, in ultimele zvacniri ale asfintitului. Parca totul era inghetat si contrasta puternic cu muntii vigurosi de un roz prafuit. Am gasit coasta aproape pustie, de parca incremenise viata in loc, chiar daca simteam vigoarea din trecut a locurilor.
Imi ingheta si mie sufletul de cate ori treceam pe langa punctele de control cu militari, mitraliere si tancuri, cu adaposturi sapate in nisip si imprejmuite cu pietre, ca niste morminte déjà pregatite.
Traiam pe viu decorul stirilor de la TV si eram ca niciodata, mai aproape de realitatea cruda.
Ma uitam la fetele tinere ale soldatilor, la firescul vietii lor, la cateii care se jucau cu nepasare si amuteam. Albul ochilor soldatilor spuneau povesti impietrite de groaza, iar vigilenta lor era in antiteza cu lentoarea legendara a arabilor.
Santierele abandonate si resorturile parasite erau martorii durerii. Pana si rozul prafuit al dealurilor jelea istoria prezenta si trecuta a locurilor.
Soseaua impecabila era singura dovada ca nu e totul amortit in jur.
Chiar si dupa apusul soarelui era o placere sa privesc paleta de culori a tarmului. Parca universul se jucase cu fardurile si distingeam cu usurinta pudre caramizii, roz, rosii, albe, gri, verde, galbene sau negre.
Intinderi nesfarsite de bolovani si praf, alternau cu dealurile cioplite, cu faliile cascate in sus, ca niste felii de tort rasturnate in farfurie.
Marea Rosie nu e rosie, e argintie si tacuta.
Dealurile si plajele se succedau cu viteza si relieful se schimba la fiecare bataie de geana.
Erau plaje cu stanci, apoi cu pietre, plaje cu nisip sfaramicios rosu sau mici plaje cu nisip fin alb.
Dealurile tineau isonul si se asortau perfect. Ori erau feliate si colturoase, ori calcaroase si netede, ca niste mamaligi stirbe, cat sa iti starneasca imaginatia in semiintuneric.
Cadeam cuprinsa in visare si imi imaginam tarmurile acestea cu o alta energie, mai vesela, dar ma trezeam brusc la realitate cand treceam in zig-zag, pe langa punctele de control.
Intunericul ne-a acaparat repede, de cu greu mai puteam distinge ceva, in pustiul viu sau mort. Doar marea mai sclipea in tacerea ei muta.
Am descoperit Sharm-ul scaldat in lumina, forfotind, chiar daca aici noaptea incepe devreme, locul vibreaza de animatia si freamatul turistilor.
Si aici realitatea cruda a ultimelor vremi sapase adanc, pentru ca o mare parte din hoteluri erau abandonate, de la prabusirea turismului.
Chiar daca soldatii si politistii erau prezenti peste tot, déjà ma obisnuisem cu ei si trecusem peste infrigurarea inceputului, treceam cu usurinta peste controlul posetelor sau prin portile cu detectoare. Erau clar pentru confortul psihic al turistului si apreciam grija si protectia tuturor, in incercarea si efortul lor sa ne ofere o vacanta memorabilia.
Si asa a fost!
Vacanta mea in Sharm a fost plina si intensa.
Nu am venit aici sa ma odihnesc, ci sa ma bucur de tot ceea ce Egiptul mi-a asternul la picioare, din plin.
Daca ar fi sa aleg un singur cuvant cu ce a insemnat pentru mine excursia in Sharm el Sheikh, acesta ar fi CURAJ, frate cu nebunia.
Am ales toate excursiile optionale si nu am renuntat la nimic.
Plecasem de acasa cu gandul ca voi sta la plaja in suc propriu, cu doua carti in bagaj si nici prin minte nu mi-a trecut ca voi face tot ce am facut.
Prima zi am facut cum am zis: m-am tarat de pe un sezlong pe altul, mi-am inmuiat degetele de la picioare in Marea Rosie doar pana la glezne, am facut poze, am baut suc de mango si ma uitam chioras la diveri, ca la extraterestrii.
Soarele apune in jurul orei 16, asa ca zilele se termina repede si noptile sunt bruste si lungi. Lunga a fost si a doua mea noapte, plina de vise si somn odihnitor, cat sa uit de nebunia tantarilor hamesiti. Cand am ajuns acasa, am numarat cu bucurie ca sunt posesoarea a nu mai putin de 35 ciupituri mici, de parea ca abia scapasem din carantina pojarului. Mainile si picioarele erau mai putin ciuruite, pentru ca le-am dat cu Autan la inceput, dupa care am renuntat la idée. Oricum, nu m-am scarpinat deloc, asa ca am abandonat razboiul cu tantarii, mai ales ca baia din hotel avea o cupola rotunda si frumoasa, cu gauri de aerisire, iar camera mea fiind la ultimul etaj, avea o conexiune directa cu cerul si cu autostrada tantarilor.
SCUBA DIVING
Nebunia zilei a inceput cu imbarcarea pe un iaht dragut cu 3 punti, plin cu echipament de scuba si snorkeling si turisti nerabdatori.
Membrii echipajului aratau ca adevaratii descendenti ai faraonilor, frumosi, semeti si plini de viata. M-a surprins placut, in toata excursia, frumusetea chipurilor lor. Chit ca erau diveri sau beduini, nu conteneam sa le privesc cu bucurie chipurile si sa ma desfat cu trasaturile lor pline de forta, cautand o asemanare intre ei si fetele sculptate in piramide.
Monstrul plutitor a fost ancorat langa insula Tyron din Arabia Saudita si a inceput si primul meu training pentru scuba.
Aveam adrenalina la maxim si un ranjet tamp pe fata, dar hotarata mai mult ca oricand sa ma scufund, cu orice risc!
Sa ne intelegem: nu stiu sa inot si mi-e frica de inec chiar si in cada, in special atunci cand degetele mele nu ating marginea si cand spumantul de baie, intr-o conspiratie cu leneveala profunda, ma relaxeaza si alunec usor pe fundul cazii, de tresar cu forta si imprastii cu apa in toata baia.
Am ascultat constiincioasa limbajul semnelor in apa, le-am repetat ca o maimuta sugubeata, am inteles ca nu am voie sa ating butoanele si ca singurele mele griji sunt: sa respir pe gura, adanc si calm si sa imi desfund urechile. Nu parea prea greu, dar sa stiti ca e!
Chicoteam ca o zaluda si topaiam nerabdatoare. Cu toate ca eram in echipa a doua, sa stiti ca am fost prima aruncata in apa. Nu mai tin minte succesiunea evenimentelor, dar cand eram cu butelia in spate si mustiucul in gura, m-am trezit rasucita si déjà cu fundul in sus.
Atunci m-a vizitat si panica. Norocul meu ca dragul de Zaid, instructorul meu frumos si rabdator, mi-a lasat suficient timp sa ma linistesc si sa ma obisnuiesc cu respiratia. Strangeam mustiucul in dinti, iar in minte imi repetam ca o moara stricata: inspira-expira! Nu eram in stare sa ma misc si pluteam intr-o parte, ca o balena esuata cu fundul in sus si ochii inchisi. La un moment dat am indraznit sa ii deschid si sa vad minunatia de sub mine, dar mi-am adus brusc aminte ca sub apa nu avem voie sa radem, ca ne intra apa in gura, asa ca radeam in gand!
Sub apa, creierul meu a avut alta treaba, sora cu lobotomia. Nu am vazut-o deloc pe vecina de scufundare, stiu ca ma tineam temeinic de instructor cu mana dreapta si priveam doar spre ora 10. Zaid imi lua pulsul destul de des, iar eu reuseam sa ii raspund cu consecventa si politicoasa ca e ok. Tot el imi aducea aminte sa imi desfund urechile, asa ca ma tineam de nas cu mana stanga si suflam cu putere, pana imi pocneau timpanele. Nu scapasem inca de panica, dar reuseam sa disting pestii si coralii din jurul meu, apa turquoise si calda, picioarele turistilor care faceau snorkeling. Momentul de detasare maxima a fost aparitia fotografului: am imitat ca un papagal tot ce ma punea sa fac, am indraznit sa dau din maini si din picioare, dar nu m-am dezlipit de Zaid si inca nu o vedeam pe vecina din dreapta lui.
La un moment dat urechea mea dreapta refuza sa se desfunda, mai ales ca ajunsesem la adancimea maxima admisa pentru incepatori, simteam puternic presiunea adancului, ca un cutit sfasietor. Pret de cateva secunde, eram tentata sa abandonez si sa stric tot, insa o minune s-a produs, am suflat cu strajnicie si urechea mea s-a eliberat.
Sentimentele traite sunt coplesitoare: universul m-a introdus intr-o lume interzisa, necunoscuta mie, o lume de o frumusete greu de descris in cuvinte, tacuta, pura si simpla. Acolo am uitat de tot si nimic nu mai conta. Ma simteam usoara si libera, fara griji si fara constrangeri. Nu mai aveam nimic pe lista de to do, doar sa respir, sa imi desfund urechile si sa ma minunez. Timpul a stat in loc si nu pot sa imi amintesc daca cele 15 minute au fost multe sau putine! Stiu doar ca au fost pline de extaz.
Am urcat pe barca un alt om, un om fericit, uimit de frumusetea vietii si lumii din adancuri. Bucuria interioara si increderea in mine, mandria ca mi-am invins fricile, ca am uitat stresul si ca nu am renuntat din temere, m-au determinat sa savurez cu placere clipele urmatoare.
Zilele care au urmat, s-au apropiat de cea de dinainte, dar fara sa o egaleze.
Excursia in desert cu atv-urile, ceaiul din cortul de beduini, fetele copiiilor, plimbarea cu camila, buggie, praful, soarele, turbanele infasurate, pestele delicios la gratar, snorkelingul din Blue Hole, zgarieturile facute de corali, marea albastru-intens si valurile de la Dahab, zgaltaielile din jeep, safari in desert, cocotatul pe masini si chiotele cu ecou din canion, toti cateii si toate pisicile intalnite, masajul de pe plaja, masca de fata cu noroi, mangrovele de la Ras Mohammed, crapatura facuta de cutremur, Magic Lake si cele 5 pietricele aruncate in el, snorkeling din nou, corali de toate culorile, Nemo si prietenii lui, pisica de mare, hammam-ul in Sharm-style, cam asa au fost restul zilelor, pline de rasete, veselie, povesti si amintiri nemuritoare!
