Sunt zile care ma sug de energie, ma naucesc pana la ameteala, ma lasa fara cuvinte, ma secatuiesc de nu mai am putere nici macar sa clipesc. Ma lasa impietrita si fara vlaga. Si cu creierul intepenit.
In astfel de zile, indiferent care ar fi fost motivul de drept, un manager trebuie sa mearga mai departe. Trebuie sa duca povara pe care o are de dus. Trebuie sa isi caute claritate in gandire. Trebuie sa gaseasca o urma de putere in adancul fiintei lui.
Stiu, nici mie nu imi place acest „trebuie” si nu reusesc sa ma obisnuiesc cu pronuntia lui. Ma zgarie pe creier si ma face sa ma impotrivesc fata de tot ce mi se pune de-a curmezisul.
Nu stiu cum esti tu in astfel de momente si cum reusesti sa mergi mai departe. Insa eu ma duc acasa, ma ascund in canapea cu o patura si un pahar de vin, caut sa imi sune in boxe o muzica plata si imi ascult gandurile. Sau imi deschid caietul in care imi vars cuvintele cu patima. Fac asta ca sa nu scriu emailuri in gand peste noapte, cu ochii pironiti in tavan si in bezna, ca sa ma agat de un fir pe care il innod cu speranta la ziua de maine.
De doua luni am ales ca miercurea sa lucrez de acasa, pentru ca sa am timp sa respir si sa ma incarc de energie. Sa imi ascult ideile, sa le astern pe hartie si sa imi analizez activitatile. De cand fac lucrul acesta, ma simt mai productiva, mai inspirata si mai plina de idei, chiar daca inghesui restul sarcinilor in patru zile la birou. Nu e usor, dar nu e nici imposibil. Am patru zile intense, in care imi fortez limitele, insa am ziua de miercuri in care respir, trag aer in piept si ma pregatesc pentru joi si vineri. Sa nu crezi ca sambata sau duminica e pauza totala, dar lucrez cu drag la ideile si proiectele mele.
Azi a fost una din acele zile grele, cand am plecat de la birou ca un zombi si in care am ajuns acasa aproape in patru labe. M-am tarat pana la canapea, cu laptopul in brate. In seara asta am ales sa ma inund cu Khachaturian si mi-am amintit ca am blog. Si ca nu sunt singura, te am pe tine, care citesti aceste randuri. Asa ca m-am gandit sa iti scriu tie, sa-ti spun ce simt si cum merg mai departe. Imi pun sufletul pe tava si ma dezbrac fara pudoare in fata ta.
In seara asta mi-am amintit de visele mele sau de momentele frumoase de peste zi, chiar daca le-am ignorat. Mi-am amintit de echipa mea minunata, pe care ma pot baza si fara de care nu as mai fi eu cea de azi. Mi-am amintit de profesia pe care o fac cu pasiune, altfel mai bine nu o mai fac. Mi-am amintit de rezultatele extraordinare de peste an, cat de mici pot fi ele pentru tine, pentru mine sunt imense, facute cu multa truda si cu multa energie. Mi-am amintit de oamenii dragi cu care colaborez, clienti si furnizori, pentru care ziua de maine este o noua promisiune a mea pentru ei.
Mi-am amintit ca maine e miercuri si este o noua zi. Ca maine voi avea suficient timp sa ma gandesc la cele de azi. Ca maine voi uita de dezamagiri, de nedreptati, de incorectitudini, de greseli si de rautatile incasate. Ziua de azi se termina azi! Iar maine e un alt maine, mai bun ca azi…
Foto credit: Valentina Saygo
