M-am hotarat sa imi fac viata mai dulce, de parca nu erau suficiente proiectele din care fac parte. Dar pentru voi, cititorii mei, care nu ma cunosc suficient de bine sau pentru cei care nu au inteles mare lucru ce „shaorma cu de toate” este profilul meu de Facebook, cred ca a venit vremea sa ma confesez!
M-am asezat la cratita! Si nu asa oricum, ci la modul serios. Fac papanasi la Dulcegaria Food Truck.
Stiu ca ma cunoasteti in calitate de expert contabil, calatoare de profesie si lovita recent de boala fotografiei. Mai stiti ca imi place sa ma joc cu cuvintele scrise (iar pentru asta va multumesc), chiar daca nu am disciplina unui bloger consecvent, imbin utilul cu placutul. Stiti ca restituim TVA pe Aeroportul Henri Coanda si mi se zice „doamna care da bani”, de cand am deschis primul ghiseu de Tax Free. Si mai stiti ca imi plac pantofii cu toc si rochiile, de la care nu lipsesc perlele.
Luand in considerare cele de mai sus, a fost cam greu sa ma vada cineva invartind la papanasi, manjita pe sort cu dulceata si ciocolata! I-am socat pe multi cunoscuti, care m-au intalnit weekendul trecut la Wine & Street Food Festival, calare pe casa de marcat.
De ce Dulcegaria?
Profesia mea de contabil nu imi ofera un rezultat finit al muncii mele, mai ales ca niciun client nu si-a inramat (inca) bilantul contabil si nici nu a lesinat de extaz la vederea lui. Aveam nevoie in subconstient de o vorba buna sau de apreciere, asa ca acum imi dau lacrimile atunci cand mi se intorc, plini de dulceata, cumparatorii pofticiosi si mai cumpara o portie! Sau doua! De aceea, la Dulcegaria ne-am hotarat sa cultivam gustul uitat al papanasilor traditionali. Ii facem cu ingrediente naturale si cu multa dragoste. Punem muuulta branza de vaci, oua proaspete si faina, cat sa trezim in fiecare client amintiri din copilarie cu papanasii pe care ii facea bunica lui.
Cum e la un festival de street food?
Super marfa! Este o energie incredibila si imi place la nebunie sa stau la tejghea, sa vand si sa glumesc cu fiecare client in parte, sa rad cu gura pana la urechi si sa apar in selfie-urile cumparatorilor. Am uitat de incrancenarea fiscala si m-am bucurat de fiecare moment. Am spalat vase, am adunat gunoaiele din jur cu placere, am strigat dupa musterii, am purtat cu mandrie sortul Dulcegaria. M-am imprietenit cu ceilalti participanti si ne-am amuzat de ploaia care ne-a speriat clientii. Chiar ca sunt franta de oboseala dupa trei zile pline de festival si nu am avut nici o clipa libera, incepe o noua saptamana si o iau de la capat, fara pauza, dar cu sufletul plin de bucurie!
Sunt incantata ca Dulcegaria a primit premiul II la concursul de popularitate de la Wine & Street Food Festival, din 50 de truck-uri participante, iar pentru asta multumesc cu drag prietenilor reali si virtuali, care au sustinul Dulcegaria, proaspat nascuta de nici 3 luni!
Ce urmeaza?
Continuarea a inceput deja, in sensul ca nu e un singur foodtruck, ci doua. Saptamana trecuta am deschis timid Skiuerz, o rulota cu frigarui, amplasata in Dimitrie Pompeiu nr 5-7. Lansarea va fi in toamna, dar pana atunci mai avem multe de perfectionat si ajustat. O veti recunoaste usor, pentru ca este decorata cu pozele facute de mine la New York. Dupa aceea, nici eu nu siu ce urmeaza. Stiu doar ca am principii de la care nu vreau sa ma abat! Iar asta e tot ce conteaza pentru mine!
Cum reusesc sa le fac pe toate?
Nici eu nu stiu! Nu sunt wonder-woman! Sunt momente in care obosesc, ca fiecare om sau momente in care nu am chef de nimic. Nu e usor sa ajung acasa franta si sa ma asez la laptop, continuandu-mi munca, iar somnul devreme sa sa fie un lux. Am norocul si privilegiul de a avea alaturi echipe extraordinare, pe care ma bazez de fiecare data! Mai dispar din cand in cand, in cate o vacanta in care ma rup de tot. Imi tin telefonul pe modul silentios si fara emailuri. Stiu doar ca tot ce fac e cu pasiune si daruire. Stiu ca nu este usor sa trec de la un proiect la altul. Insa, fiecare proiect imi da satisfactiile de care am nevoie, pentru a merge mai departe sau a pune la cale altceva.
Am si o explicatie medicala, de ce ma arunc cu capul inainte, fara frica de nimic, doar de scari: o deviatie la urechea interna si nu aproximez distantele :).
Viata mea e plina de bucurie, de oameni minunati, de clipe extraordinare, iar acum de mult dulce!
Foto credit: Dan Mirica, Valentina Saygo
Da share daca ti-a fost de folos si iti multumesc pentru asta!
Daca vrei sa tinem legatura, apasa subscribe!
