Tango. Radio and Juliet

Ce poate spune o persoana care a  plans la un spectacol de balet contemporan? Nimic. Altceva nici nu mai conteaza.

M-am surprins si eu pe mine, la asta chiar nu ma asteptam. Mi se intampla deseori la concerte de muzica clasica sa vibrez atat de puternic cu orchestra, cu vioara sau flautul, incat sa imi sterg pe furis si ascunsa in intuneric, doua-trei lacrimi incontrolabile, scapate cu viteza luminii. Dar ca sa ajung sa plang la un dans modern si sa vibrez direct cu cd-ul si public cu Radiohead, nu ma asteptam si nu am inteles nici acum, dupa 24 ore de la producere.

As da vina pe conjunctura astrala, dar nici ca mai conteaza, atata vreme cat cinci planete imi tranziteaza zodia sau ca luna noua nu stiu ce exaltari sau minuni face…

Am avut parte de un inceput de an plin de smoala sau ceata, depinde de ce culoare aleg in ziua respectiva sa ma defineasca, noroc ca au trecut doar zece zile sau ca am optiuni limitate la culori, doar alb si negru.

Ieri, in ziua spectacolului, am primit un cadou socant, de la un prieten, un blister cu xanax, fara macar sa imi demasc smoala sau ceata sau sa le etalez cu nonsalanta. Le tineam indesate in strafunduri si mixam nonsalanta cu ele, scotandu-le pe rand, ca si cum as fi scos atu-ul la un joc de carti.

Cadoul primit m-a facut sa izbucnesc in ras, semn clar ca nu voi apela la el, asa ca l-am aruncat in sertarul cel mai de jos, pe care nu il deschid aproape niciodata si nici acum nu stiu ce mai zace pe acolo.

M-am dus la spectacolul de balet fara asteptari si m-am pravalit in scaun, razand in continuare de nedumerirea soferului de taxi cand i-am dat destinatia.

– La Opera.

– Unde e Opera asta, doamna? Chiar va duceti la Opera? Va place?

Mi-am dat seama ca bietul manelist impatimit nu avea nevoie de vreo lectie de cultura, dar am incercat sa ii explic cum naiba sa ajunga unde vroiam sa ajung…

– Va grabiti? O luam pe Stirbei Voda sau pe Calea Victoriei?

– Normal ca ma grabesc, ca se stinge lumina la sapte fix. Stirbei Voda e cu sens unic. Fa dreapta aici si da-i bice…

Dar sa revenim la spectacol.

Prima parte. Tango. Piazzolla, Bregovic. Emotie, emotie, emotie. Am cautat cu infrigurare sa vad ce invatasem la lectiile mele de tango, un pas, un gest sau vreo miscare oarecare. Nu am gasit. Am fost dezamagita un pic, dar nu a durat mult si mi-a aparut un zambet de cunoscator pe fata. Nu stiau pasii, clar! Deci lectiile mele de tango au fost bune la ceva, in nici un caz la dansul meu oribil, dar macar la nerecunoasterea figurilor din spectacol. Tot era ceva!.

In schimb muzica m-a transpus. Pe langa muzica, am fost ravasita de unul dintre dansatori, care a interpretat o criza de epilepsie, de imi domoleam singura pielea zburlita pe sub sacou. Genial, remarcabil, profund, de l-am aplaudat pana mi-au sfarait palmele de durere si autoflagelare.

Dupa o pauza rezonabila, cat sa imi potolesc foamea cu doua pahare de sampanie, a urmat partea a doua. Radio and Juliet.

Mi se zvarcolea ceva in stomac, asa ca i-am spus persoanei din dreapta mea: „Sigur o sa plang pe Radiohead”. Si am plans. Fara sa imi pese de rimel sau ca nu am servetel. Dar am primit unul, cu miros de musetel, asa ca am mai plans si a doua tura.

A fost inaltator. Un amestec de muzica psihedelica, sase barbati in costum, imagini vechi de film pe rola, o Julieta de pus la rana. Ancai i-ar fi placut sigur filmul proiectat. Si mi-au mai fost furate doua lacrimi.

Apoi cei sase magnifici in costum au aparut cu masti pe fata. Si mi-am adus aminte cum m-am dus la farmacie si am cerut si eu o masca de fata, iar farmacista mi-a adus din astea de panza, la fel ca ale lor. Si am ras. O fi fost sampania sau pur si simplu.

Am vrut sa imi astern exaltarea, emotiile, trairile de cum am ajuns acasa. Capul imi bubuia de parca toate gandurile doreau sa fie asternute.Nu stiam ce mi-a placut mai mult: Tango sau Radiohead. Dar le-am incuiat si le-am lasat sa se dospeasca, pana ma voi hotara.  O parte din ele le-am pierdut si nu le voi mai gasi curand.

Nu stiu ce mi-a placut mai mult nici acum: Tango sau Radiohead?

Nu pot sa aleg nici acum. Nici nu voi alege…

Ce poate spune o persoana care a plans la un spectacol de balet contemporan? Nimic… Restul e dans…

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top