De când cu pandemia, ne zoomzăie creierii și păstrăm distanțarea socială. Doar că din martie, nu încetez să mă minunez câte se pot întâmpla la ședințele, cursurile sau întâlnirile online. Tehnici sau atehnici, ne-am trezit în fața acestei forme de desfășurare a activității și chit că e greu, trebuie să ne obișnuim cu ea. Dacă la început eram toți stângaci și o puteam da în bară cu ușurință, acum ar fi trebuit să ne obișnuim și să nu mai gafăm în stil mare.
Dar iată că zilele trecute am participat la un curs profesional cu peste două sute de colegi, iar una din participante (stângace în ale zoom-ului se pare), ne-a făcut pe toate contabilele de acolo „babe bășinoase”. Ce n-am înțeles este cum ne-a mirosit pe toate în online.
Chiar dacă am crezut că nu mai este cazul și că ne-am experimentat în zoom, iată că am acumulat destule gafe în șapte luni de zoomzăială, cât să conturez un decalog al ședințelor online.
- Alege un loc ferit, să nu-ți treacă prin cadru nevasta în halat și cu bigudiuri sau bărbatul în budigăi. S-ar putea să mănânci ciorbă rece câteva săptămâni.
- Nu ocupa wc-ul pentru mai mult de zece minute, că s-ar putea să fii expulzat de ceilalți locatari ai casei cu bătăi în ușă. Verifică de zece ori camera și microfonul înainte să te bucuri de intimitate, mai ales când tragi apa.
- Poți să te prezinți în fața ecranului fără pantaloni sau în cămașă de noapte, dar oprește camera când te ridici după cafea. Am mai văzut noi chiar și boxeri de miniștrii.
- Încuie copiii în camera lor, dar să nu rătăcești cheia, ca să nu sune Protecția Copilului la ușă. Și nu-i certa prea tare dacă se strâmbă în fața camerei, că sunt simpatici. De preferat e să fie șeful de partea cealaltă, nu clientul!
- Să nu adormi cu microfonul deschis, pentru că sforăitul tău i-ar putea trezi pe ceilalți participanți.
- Nu îți bârfi colegii. Verifică să ai microfonul închis, înainte să deschizi gura.
- Tot despre bârfă sau răutăți. Dacă ai auzit un coleg că a spus o tâmpenie, spune că a fost auzit de toată lumea, să știe de unde i se trage penalizarea din bonus.
- Nu te certa cu partenerul în timpul ședinței online. S-ar putea ca ceilalți participanți să îi dea dreptate ei/lui. Verifică microfonul înainte.
- Când ții copilul în brațe, asigură-te că nu ți-a deschis camera. S-ar putea ca halatul să nu se asorteze cu papucii.
- Dă radioul mai încet, dacă pleci după pâine și lași sesiunea deschisă. Posibil să găsești câțiva colegi la întoarcerea acasă, care ți-au spart ușa.
Cam astea sunt gafele pe care le-am văzut sau făcut în calitate de participant și fiecare din ele are în spate o poveste haioasă sau jenantă. Am avut întâlniri în papuci sau cu șosete pufoase, în cămașă de noapte sau halat, machiată sau nemachiată, în vârful patului sau pe terasă. Însă, în egală măsură, se întâmplă multe gafe în calitate de trainer sau moderator, dar astea sunt subiectul altui decalog.
Foto credit: Oku
Tu ce întâmplări ai trăit sau ce gafe ai făcut online? Nu le ține pentru tine și trimite-mi un mesaj la valentina.saygo@askfor.ro.