Nu imi plac sarbatorile de iarna, dar te rog sa nu dai cu pietre. Nu stiu de unde vine starea aceasta, insa este pierduta in negura timpului. Imi scotocesc prin cotloanele amintirilor si nu gasesc clipe placute din trecut, poate doar crampeie si franturi, insa ele sunt estompate de tristete.
Nu am avut o copilarie fericita si nici obiceiuri si traditii frumoase din familie. Ca orice copil, am avut asteptari de la Mos Gerila, insa el m-a dezamagit de fiecare data. Indiferent cat de mult mi-as fi strigat dorintele catre el, era surd si parea ca nu le aude.
Imi amintesc vag sarbatorile petrecute la bunici la tara. Mirosul sarmalelor si a cozonacilor, paine calda si dovleac copt, dar fara magia cadourilor si a brazilor frumos impodobiti. Imi amintesc colindele si mersul cu „Mos Ajunul”, unde primeam nuci, covrigi si mere zbarcite, pe cand visam la bomboane si ciocolata. Bradul de la tara era impodobit cu aceleasi nuci, covrigi si bomboane in poleiala franjurata, tari ca piatra, pe care le pastram de la un an la altul, fara sa le mancam. Statea in camera de la drum, niciodata incalzita, asa ca vizita la brad dura maxim 5 minute, fara sa spunem povesti sau sa visam cu ochii atintiti in beculete. Cadourile erau tricotate de mamaie Tudora, cioci de lana sau cate un ilic vargat, la care lucra pana in ultimul moment, ca doar eram patru nepoate si ne proba pe rand. Ma bucuram de ele, le purtam un pic, iar in seara de ajun, le puneam la poalele bradului, ca a doua zi sa le iau din nou cu drag. Nu aveam alte cadouri surpriza, impachetate de care sa ma bucur cu infrigurare.
Cand am mai crescut, sarbatorile insemnau curatenie generala, scuturat covoare, spalat de geamuri si intors casa cu fundul in sus. Apoi mancare de tot felul si ore intregi petrecute in bucatarie. Imi amintesc de mama cum cadea lata, fara sa ma invete cum sa ma bucur de sarbatori.
Am mai crescut si, chiar daca nu mai era atat de multa munca, Craciunul s-a transformat in goana nebuna dupa cumparaturi pentru cadouri si mesaje de complezenta. Cand au aparut telefoanele mobile, au aparut si mesajele la toata agenda, cu braduti miscatori si concursul cu „cine trimite primul mesaje fistichii”.
Acum, Craciunul e mai comercial ca niciodata. Magazinele sunt supra-aglomerate, oamenii isterici, care cumpara munti de mancare, din care jumatate ajung la gunoi. Mesajele sunt multiplicate pe messenger, whatsapp, skype si tag pe facebook la liste intregi, cu copy/paste la poze si filmulete, icoane si jingle-luri. Nimeni nu mai pune mana pe telefon sau sa scrie trei vorbe originale si din suflet.
Poate gresesc, dar nu imi place aceasta perioada asa cum iti place tie. Ma izolez de lume, ma izolez in mine si imi hibernez zilele in tacere. Ma bucur in felul meu de liniste, de un pahar de vin, cu o lumanare parfumata si o carte in mana. Imi disec anul care a trecut si visez la cel care vine. Imi pun sperantele in el, imi fac planuri si imi scriu dorintele. Nu ma judeca, nu sunt nefericita, sunt doar eu si lumea mea.
Ma rog Universului sa imi ierte erezia! Iarta-ma si tu! Iarta-ma ca nu dau mesaje sau ca nu raspund la cele trimise de tine. Accepta-mi felul meu de a ma bucura, chiar daca este diferit de al tau.
Foto credit: Oku
