Sezonul de vânătoare de amenzi şi confiscări este deschis: inspectorii Fiscului au un fond de premiere

O ordonanţă de urgenţă publicată în decembrie anul trecut în Monitorul Oficial arată că, începând de anul acesta, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) va reţine ca venituri proprii un procent de 15% din sumele încasate prin acte administrativ-fiscale, procese-verbale de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor şi hotărâri judecătoreşti rămase definitive. Astfel, prin OUG 116/2017 se stabileşte că inspectorii Fiscului vor putea primi bonusuri din valoarea amenzilor încasate.

Deşi fostul ministru al Finanţelor, Ionuţ Mişa,  a susţinut că amenzile nu se vor constitui ca surse pentru fondul de premiere, primul articol din ordonanţă îl contrazice, spun consultanţii fiscali.

„Aş vrea să reamintesc de perioada anilor 2008-2011 când contribuabili persoane juridice erau hărţuiţi cu titluri executorii pentru sume nedistribuite din contul unic. Personalul ANAF primea stimulente pentru fiecare distribuire. Sper să nu ne întoarcem la aceeaşi perioadă”, a spus Valentina Saygo, managing Partner la firma de consultanţă fiscală Ask for Accounting.

Ieri, în Monitorul Oficial s-a publicat Legea Prevenţiei, care cuprinde 70 de acte normative şi mai multe prevederi prin care prima amendă dată de inspectorii ANAF poate fi iertată dacă cei care încalcă legea îşi corectează greşelile. Unii avocaţi avertizează însă că este posibil ca unii inspectori să aleagă calea uşoară şi profitabilă în care să aplice amenzi în loc să aplice principiile legii prevenţiei.

„Prin noua reglementare de la sfârşitul anului, 116/2017, guvernul a permis ANAF-ului să preia 15% din toate încasările din acte administrative fiscale, amenzi date de organele fiscale. 15% din toate încasările pe care le produc inspectorii fiscali se duc într-un fond de premiere al acestora.  Şi ne întrebăm cum vor face inspectorii fiscali să se conformze unui ghid de îndrumare, când pe de altă parte, ar putea să meargă pe calea care aduce bani”, a spus Teodora Koletsis, avocatul senior al Casei de Avocatură Gruia Dufaut, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Potrivit lui Ionuţ Mişa, inspectorii ANAF vor fi premiaţi pentru o acţiune cu succes care are ca finalitatea confiscarea unor mărfuri cu 15% din valoarea mărfurilor, însă nu cu mai mult de 3.800 de lei brut.

„Dacă un inspector fiscal identifică un camion cu marfă ilegală, marfa se confiscă, iar din acest fond se repartizează 15% pentru fondul de premiere; inspectorul respectiv va beneficia de această premiere, dar el nu va primi mai mult de două salarii minime pe economie, adică nu mai mult de 3.800 de lei brut pentru această acţiune”, a spus Ionuţ Mişa, într-o dezbatere la Senat din 23 ianuarie 2018.

Oficialul a precizat atunci că „amenda nu se constituie ca sursă la fondul de premiere, nici chiar dacă este plătită pe loc. Concret, „la emiterea unei decizii de impunere, suma respectivă nu este o sursă pentru fondul de premiere, chiar dacă respectivul contravenient achită amenda. Ne uităm să vedem dacă plătitorul contestă amenda sau dacă întreprinde acţiuni în instanţă, şi numai dacă se dovedeşte, după întregul proces juridic, că amenda este justificată, abia atunci se constituie ca sursă la fondul de premiere”, a menţionat Ionuţ Mişa.

Sursa: Zf.ro

 

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top