Cel mai mare venit dezvăluit: o persoană fizică din Bucureşti a luat 20 de milioane de lei brut

Cel mai mare venit obţinut de o persoană fizică în 2014 a fost de 19,97 mil. lei brut (adică circa 1,6 mil. lei brut pe lună) de către o persoană cu profesie liberă în Bucureşti, ca­te­gorie la care intră avocaţii, auditorii financiari, con­sul­tan­ţii fiscali, contabilii, farmaciştii, medicii, notarii sau traducătorii.

„Ca o persoană fizică să obţină 20 de milioane de lei este foarte mult, există firme de avocatură care fac mai pu­ţin de 250.000 de euro pe an. Orice PFA cu venituri de peste 100.000 de euro este plă­ti­tor de TVA, deci sigur per­soa­nele fizice aflate în topul ve­ni­turilor din 2014 sunt mari plă­titoare de taxe“, a explicat Valentina Saygo, Mana­ging Part­ner al companiei de consultanţă fiscală Ask for Accounting.

Aproape 620.000 de persoane fizice au obţinut în 2014 peste 8,2 miliarde de lei sub formă de venituri din profesii libere, venituri comerciale, drepturi de proprietate intelec­tua­lă şi din cedarea folosinţei bunurilor, arată datele ANAF.

„Este greu de spus ce tip de activităţi a desfăşurat per­soa­na fizică ce a obţinut venituri de 20 de milioane de lei, poate fi, de exemplu, un avocat sau un notar implicat în tranzacţii uriaşe, cum sunt cele de preluare a unui portofoliu de credite neperformante şi care a negociat un procent din valoarea tranzacţiei“, a explicat Andrei Caramitru, senior partner în cadrul firmei de consultanţă în management McKinsey.

Sursa: Money.ro

 

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top