De ce ascult muzica clasica?

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Muzica clasică face parte din străfundurile amintirilor mele şi ştiu exact momentul în care m-am îndrăgostit de ea. Eram în clasa a V-a şi profesoara de muzică ne-a pregătit o audiţie. Atunci am făcut cunoştinţă cu Bolero-ul lui Ravel, pe care nu l-am mai scos din suflet niciodată.

De la o vreme, nevoia de a asculta muzică clasică a devenit acută, iar în timpul concertelor live, două-trei lacrimi îmi străbat adeseori obrazul. Le şterg timidă şi pe furiş, încercînd să nu atrag atenţia cu gestul meu. Am fost buimăcită iniţial de acest lucru, mi-am pus întrebări la care nu am găsit răspuns, iar pînă la urmă, l-am acceptat ca pe o parte din mine şi din reacţia mea în faţa frumosului, a extazului, a perfecţiunii. Acele lacrimi sînt răsplata şi mulţumirea mea în faţa artei, iar acum le şterg cu demnitate, bucuroasă că am parte de o asemenea copleşire.

Muzica pe care o ascult depinde de stare şi de moment: duşul de dimineaţă merge perfect cu opera lui Puccini; cînd sînt tristă, plîng la unison cu Madama Butterfly; cînd sînt stresată, plutesc cu Adagio-ul din Spartacus al lui Aram Khachaturian; alerg cu Karajan; iar de trei luni, CD-ul pianistului şi compozitorului Teo Milea nu mi-a părăsit player-ul, primul gest pe care îl fac cînd ajung acasă fiind să apăs play.

Sursa: Dilemaveche.ro

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Scroll to Top