De ce ascult muzica clasica?

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Muzica clasică face parte din străfundurile amintirilor mele şi ştiu exact momentul în care m-am îndrăgostit de ea. Eram în clasa a V-a şi profesoara de muzică ne-a pregătit o audiţie. Atunci am făcut cunoştinţă cu Bolero-ul lui Ravel, pe care nu l-am mai scos din suflet niciodată.

De la o vreme, nevoia de a asculta muzică clasică a devenit acută, iar în timpul concertelor live, două-trei lacrimi îmi străbat adeseori obrazul. Le şterg timidă şi pe furiş, încercînd să nu atrag atenţia cu gestul meu. Am fost buimăcită iniţial de acest lucru, mi-am pus întrebări la care nu am găsit răspuns, iar pînă la urmă, l-am acceptat ca pe o parte din mine şi din reacţia mea în faţa frumosului, a extazului, a perfecţiunii. Acele lacrimi sînt răsplata şi mulţumirea mea în faţa artei, iar acum le şterg cu demnitate, bucuroasă că am parte de o asemenea copleşire.

Muzica pe care o ascult depinde de stare şi de moment: duşul de dimineaţă merge perfect cu opera lui Puccini; cînd sînt tristă, plîng la unison cu Madama Butterfly; cînd sînt stresată, plutesc cu Adagio-ul din Spartacus al lui Aram Khachaturian; alerg cu Karajan; iar de trei luni, CD-ul pianistului şi compozitorului Teo Milea nu mi-a părăsit player-ul, primul gest pe care îl fac cînd ajung acasă fiind să apăs play.

Sursa: Dilemaveche.ro

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top