Am scris AICI despre amnistia fiscală colecția de toamnă 2024 dar, iată că au apărut normele metodologice, respectiv Ordinul 5521 publicat în MO 944/19.09.2024. Nu mai intru în detalii privind lipsa de moralitate a amnistiei și nici de caracterul ei discriminator, că nu ai cu cine, atât s-a putut.
Haideți să vedem cu ce vine la pachet Procedura.
- Clarifică în detaliu beneficiarii amnistiei fiscale, respectiv categoriile de debitori, respectiv TOATE categoriile: persoane fizice, juridice, de drept public sau privat, asocieri fără personalitate juridică, persoane fizice autorizate, unități administrativ teritoriale și instituții publice, unde se specifică:
- Debitori declarați insolvenți
- Persoane cărora li s-a stabilit răspunderea solidară
- Debitori aflați în procedura insolvenței ori în dizolvare
- Debitori în timpul controlului
Ordinul alocă prevederi individuale pentru toate aceste categorii, așa că, dacă vă aflați în una dintre aceste situații, recomand citirea procedurii cu atenție.
- Facilitățile fiscale se acordă de către organul fiscal central. Prin excepție, cei care se aflau în proces de exectutare silită, de care se poate ocupa emitentul. De aici decurge stufoșenia actului normativ, care însumează un număr de 33 pagini (varianta mea) și o mulțime de anexe și formulare, comparativ cu OUG 107/2024, care e mai subțirel, doar vreo 24 pagini. Dau aceste date statistice, ca să înțelegeți de ce rezumatul este condensat și că tratez doar situațiile generale. Cele particulare necesită o analiză specifică.
- Cum rămâne cu PFA-urile? Ca-n gară, că nici procedura nu a reușit să mă lămurească, chiar dacă îmi pusesem mari speranțe. Dar iată ce spune ordinul. Obligațiile de plată ale PFA-urilor de orice fel (profesii liberale sau activități economice independente) se împart în 2, respectiv pe de o parte cele pe CUI/CIF, față de cele înregistrate pe CNP/NIF, împărțire care vine la pachet cu obligația de a depune 2 (două) cereri distincte; deci avem parte de două amnistii distincte.
Să le luăm pe rând: pe CNP/NIF este ținută evidența debitelor ce țin de persoana fizică, respectiv impozit venit, CAS și CASS aferent venitului.
Pe CUI/CIF este ținută evidența debitelor de TVA și taxe salariale, dacă este cazul.
În concluzie, în ambele cazuri, PFA beneficiază de ștergerea dobânzilor și penalităților, dar în cazul debitelor de pe CNP (impozit venit, CAS și CASS aferent venitului) beneficiază și de reducerea debitului cu 25% sau 50%.
De-aia nu-mi plac mie aceste struțo-cămile de PFA-uri.
- Datoriile pentru sediile secundare intră și ele la amnistie, dar facilitățile fiscale sunt analizate raportat la totalul obligațiilor restante.
- Amnistia se aplică și restanților fără domiciliu fiscal în România, iar procedura ne trimite specific la art.18 din Codul de Procedură Fiscală, respectiv prin intermediul unui împuternicit.
- În cazul declarațiilor rectificative care corectează obligații restante la 31.08.2024, avem detaliate cinci cazuri distincte, așa că vă rog să citiți voi art.1 pct. (16) din procedură. Mai cinstit așa.
- Asta-mi place, dar nu o cred, respectiv art.1 punctul (17) pe care îl redau integral: „(17) Orice sumă plătită în plus faţă de cea legal datorată se restituie potrivit 168 din Codul de procedură fiscală.” Iarăși o obligație a Fiscului fără termen.
- Ce tip de accesorii sunt incluse în această amnistie? Răspuns simplu: toate. Vezi art. 2 pct (2): Categoriile de obligaţii de plată accesorii care, potrivit ordonanţei de urgenţă, pot face obiectul facilităţilor fiscale prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) sunt următoarele:
a) dobânzi/majorări de întârziere;
b) penalităţi de întârziere/penalităţi de nedeclarare/penalităţi;
c) orice alte obligaţii de plată accesorii.
9. Repet excepțiile de la amnistie și anume:
- Ajutoare de stat de recuperat sau fonduri UE
- Restanțe aferente proceselor penale în curs
- Restanțe aferente proceselor penale definitive
- Prejudicii din evaziune fiscală
- Evident că amnistia se aplică accesoriilor provenite din TVA..
Care este procedura concretă a amnistiei?
- Se depune Notificarea din Anexa 1 până la 25 noiembrie 2024 la: registratura ANAF, prin SPV sau prin poștă.
- ANAF analizează obligațiile declarative și reglează fișa sintetică prin stingeri și compensări. Și iată cum doar datornicii se aleg cu o fișă curată, restul la… „Sfântu’ Așteaptă”.
- În termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea Notificării, ANAF comunică Decizia pentru accesorii și emite Certificatul de Atestare Fiscală.
- Dacă sunt neconcordanțe, contribuabilul are un termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la comunicarea CAF, de semnalare a acestora.
- În urma rectificării neconcordanțelor, ANAF emite procesul-verbal de punere în acord.
- ANAF emite și comunică Decizia de amânare la plată și Adresa de sistare a executării silite totale sau parțiale.
Asta este toată amnistia.
Să fie primit și să aprindeți o lumânare pentru cei care-au plătit la timp!
Profituri maxime să ai!
Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!
Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!