Cand imi este pusa intrebarea „Da’ unde mergeti?”, imi dau seama ca nu sunt imbracata suficient de bine cat sa prezint incredere. Niciodata nu am prezentat incredere, pentru ca nu scap de intrebarea asta, jumate anchetare, jumate viol.
Ma uit speriata la cocalarul slinos si ma intreb daca se crede mare macho, ca tot vrea sa il duc acasa pe banii mei. Acasa la el, nu la mine, ca eu nu am niciun cuvant de spus. Si nici nu am chef sa negociez. L-am deranjat de la discutia cu colegii si l-am intrerupt din scuipatul semintelor. A fost nevoit sa isi stinga tigarea plictisit. Sunt o pacoste pe capul lui.
Ma urc in masina si bancheta din spate ma ingrozeste. Nu o sa plec cu mana goala, o sa ma aleg cu ceva ciuperci microbiene. Cine m-a pus sa ma imbrac in fusta? Respir pe gura, ca sa nu ma inece mirosul de mahoarca si transpiratie, aroma selecta si obligatorie pentru fiecare taxi in parte. Ghertoiul trage o ragaiala si incerc disperata sa deschid geamul, care e intepenit. Urla la mine ca e stricata macaraua, iar eu nu reusesc sa gasesc raspunsul corect, daca a mancat mici sau chiftele? O sa mor asfixiata! Sper sa nu vomit, ca va trebui sa platesc masina de noua.
Convorbirea lui telefonica e in toi, cu un prieten, discuta despre un al treilea, care nu i-a dat milionul de la ultimul gratar. Indraznesc sa il intrerup din discutia interesanta, sa il rog sa nu o ia la dreapta, asa ca el, in marinimia lui incheie conversatia: „Hai ca nu mai pot vorbi, ca am una d’aia ne… Te sun mai tarziu, cand ma eliberez.” Iar l-am suparat! As fi vrut sa dau si eu un telefon, dar mai bine stau cuminte in coltul meu si oricum nu as fi putut vorbi, la cat de tare e radioul.
Maneaua urla din toti rarunchii, taman bine sa nu imi aud rugaciunile de supravietuire. Cursa e nebuna, exact ca in Speed, ia curbele cu scartait de roti, tipa la o batrana pe trecerea de pietoni „Te cauta moartea, babo? Stai acasa!” Trece pe rosu si trage o injuratura, iesind jumatate pe geam, cat sa-si arate tatuajul din maieu si sa aplice o flegma pe Sparck-ul rosu, condus de o blonda speriata.
M-a plimbat ceva mai mult decat era cazul, nu ca nu m-as fi grabit, dar poate aveam nevoie sa cunosc mai bine orasul. Cursa face doispe lei, iar eu am doar o bancnota de cincizeci si una de zece. Evident ca nu are sa imi dea rest, dar gasesc cinci lei in buzunar. Cer bon fiscal si imi zice ca nu are hartie. Am noroc ca nu ma alearga, dar primesc doua injuraturi stilate, cu care mi-a umplut frigiderul pentru o saptamana.
Pe mine nu ma intreaba nimeni cu cine vreau sa calatoresc si cui vreau sa dau banii mei. Cum am ajuns aici, ca mafia galbena a ghertoilor slinosi, sa faca legea si sa decida in numele meu, al nostru, al tuturor celor care am ales alta solutie? Am indraznit cativa ani sa gustam din serviciile de bun simt, din starea de normalitate si sa avem o alternativa. Acum s-a terminat cu speranta la o viata civilizata. Mi-a fost luat acest drept. Samanta, mahoarca si maieul sunt la putere din nou. Iar eu trebuie sa tac, ca doar mi-au pus pumnul in gura. Trebuie sa ma supun, pentru ca nu am niciun cuvant de spus. Trebuie sa ma resemnez, pentru ca nu am niciun drept!
Foto credit: Valentina Saygo
Da share daca ti-a fost de folos si iti multumesc pentru asta!
Daca vrei sa tinem legatura, apasa subscribe!
Calendarul alegerilor 2019 – 2020
26 mai 2019 – Alegeri europarlamentare
24 noiembrie 2019 – Alegeri prezidentiale
7 iunie 2020 – Alegeri locale
29 noiembrie 2020 – Alegeri parlamentare
Mergi la vot!
1 comentariu pentru “„Da’ unde mergeti?” – Atunci cand taximetristul face legea si traseul”
In orasele mai mici se practica „taxiul meu”, adica gasesti un nene de treaba, cu masina frumoasa, ii ceri numarul de tel. si il suni doar pe el, „lux”. Imposibil asa ceva in Bucuresti. Oricum orasele mai mici nu au vazut nici un uber…
O sa vina „self driving cars” peste ei, in 5-10 ani si gata…sper.