Eșalonarea simplificată și alte facilități fiscale

Nu vreau să vorbesc despre starea de incertitudine pe care o trăim în această perioadă și de lipsa de predictibilitate pe care ne-o oferă onor guvernul sau despre cum luăm decizii cu pistolul la tâmplă, însă nu știu cât timp mai reușesc să mă abțin! Că vorba aia, ce nu ne omoară, ne face să ne sară mințile!

Chiar dacă a fost discutată, dezbătută și votată de guvern, ordonanței de urgență 181 i-a luat mult să fie publicată în monitorul oficial, cât pe ce să ne provoace un atac de cord. De ce spun asta? Pentru că cea mai importantă modificare este cea legată de prelungirea perioadei de grație până la 25 decembrie 2020, respectiv scutirea de penalități de întarziere și suspendarea executărilor silite, începută din starea de urgență și care expira pe 25 octombrie. Dar iată că au reușit într-un final să o publice pe 26 octombrie ora 20:30, cât să prindă ultimul tren.

Să revenim la mult așteptata OUG 181/2020 și să vedem ce ne aduce ea.

Penalități și executări silite

Scutirea de penalități și dobânzi de întârziere pentru datorii fiscale acumulate în perioada stării de urgență și suspendarea executărilor silite pentru acestea, până la data de 25 decembrie 2020. Dar să nu o iei de bună cuvânt cu cuvânt, pentru că din practică știm că data scadentă în decembrie este de fapt 21 și nu 25.

Eșalonarea simplificată

Datoriile fiscale acumulate de la data declarării stării de urgență și până în prezent, pot fi plătite în rate, pe o perioadă de 12 luni, fără alte garanții, cum eram obișnuiți până în prezent. La acestea se adaugă și obligațiile fiscale stabilite de alte organe fiscale sau autorități publice, inclusiv amenzi.

Eșalonarea la plată NU se acordă pentru obligații fiscale mai mici de 500 lei pentru persoane fizice și mai mici de 5.000 lei pentru persoane juridice.

Condiții de eșalonare:

  1. Depunerea cererii de eșalonare până la data de 15 decembrie 2020
  2. Debitorul nu se află în procedură de faliment sau dizolvare
  3. Să nu aibă datorii fiscale restante la data declarării stării de urgență și neachitate la data eliberării certificatului fiscal
  4. Să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența
  5. Să aibă depuse toate declarațiile fiscale conform vectorului fiscal

Procedura de eșalonare:

  1. Se depune cererea de esalonare până la 15 decembrie 2020
  2. Fiscul eliberează certificatul de atestare fiscală (cu datoriile aferente) în termen de 5 zile lucrătoare și îl comunică debitorului
  3. Cererea se soluționează de organul fiscal în 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia
  4. Se emite decizia de eșalonare și graficele de eșalonare sau decizia de respingere
  5. La cererea debitorului, fiscul poate aproba plata diferențiată a ratelor

Condiții de menținere a valabilității eșalonării la plată:

Acestea sunt destul de multe, dar nu aș vrea să le enumăr aici, ca să nu îți piară cheful. În principal este vorba de respectarea graficului de plată pe perioada eșalonării.

Dobânzi și penalități de întârziere:

Acum dacă plătești datoriile în rate, să nu crezi că ești scutit de dobânzi și penalități de întârziere, că de fisc și de moarte nu scapă nimeni.

Dobânda este 0,01% pe zi de întârziere, iar nivelul penalității este de 5% pentru rata de eșalonare achitată cu întârziere.

Alte facilități fiscale cuprinse în ordonanță

Scutirea de plată a impozitului specific de la intrarea in vigoare a prezentei OUG și până la 31 decembrie 2020. Mare atenție, pentru că impozitul specific este doar pentru Horeca și doar pentru cei cu cifra de afaceri mai mare de 1.000.000 €, nu și pentru cei care aplică impozitul pe venitul microîntreprinderilor. Am văzut mulți antreprenori mici din horeca ce fac această confuzie. Pentru amatorii de probleme matematice și logice, putem deschide o dezbatere separată, legată de scutirea împozitului specific, modul de calcul și diferențe între declarațiile de presă și actele normative.

Pentru plătitorii de impozit pe clădiri cu destinație nerezidențială se poate acorda o reducere de până la 50%, dar este la latitudinea consiliilor locale și cu îndeplinirea anumitor condiții (au întrerupt activitatea, dețin certificat pentru situații de urgență etc.)

Testele COVID suportate de angajator sunt considerate cheltuieli deductibile. Știu că ați auzit prin presă că se vor restitui banii, dar nu am ajuns până acolo și nu despre asta este vorba. Precizarea aceasta este bine venită, deoarece au fost multe interpretări pe acest subiect (cheltuieli sociale, venituri de natură salarială – adică o supraimpozitare sau nerecunoaștere a cheltuielilor).

Acestea fiind zise, îți recomand să iei o decizie în vederea eșalonării simplificate, dar nu mai târziu de 15 decembrie. Este o măsură bună, în special pentru cei care au acumulat datorii, însă este important să o duci până la capăt, ceea ce nu va fi ușor în perioada următoare, pentru că nu ne garantează nimeni ce va urma. Azi nu sunt optimistă, așa că îmi cer iertare pentru asta!

Foto credit Valentina Saygo

Trimite-mi un email la valentina.saygo@askfor.ro dacă vrei să stabilim o ședință de consultanță și să detaliem speța ta.

Mai multe lucruri interesante poți afla din cartea Ghidul Antreprenorului Începător. Răsfoiește-o un pic, sigur găsești ceva util.

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Caută-mă și pe Youtube și apasă pe clopoțel!

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top