Liviu Dragnea, ironic la adresa traderilor de cereale şi a băncilor „abonate” la raportat pierderi: „Fac profit în toate ţările, numai în România au găsit şefi de companii care sunt slabi şi care nu reuşesc să facă profit”

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, ironizează marile companii din comerţul cu cereale şi din sectorul bancar care raportează sistematic pierderi anuale, spunând că numai în România nu au găsit lideri suficient de competenţi încât să producă profit, cerând totodată Fiscului să verifice dacă acele companii care raportează pierderi an de an nu scot în mod ilegal profitul din ţară pentru a evita plata impozitului pe câştigul obţinut în România.

„Fiecare companie care îşi desfăşoara activitatea aici, trebuie să respectele regulile din România. Instituţiile statului ar trebui să se uite dacă aceste companii respectă legea şi nu cumva scot profitul prin tot felul de proceduri ilegale. ANAF-ul are la îndemnâna verificarea preţurilor de transfer. Dacă într-adevăr sunt companii sau banci care merg în pierdere de ani de zile însemnă că avem o problemă ca ţară, că nu se poate face profit aici. Fac profit în toate ţările, numai în România au găsit şefi de companii care sunt slabi şi care nu reuşesc să facă profit”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul comerţului cu cereale din România este gigantul american ADM Trading, cu afaceri de peste 3 mld. lei în 2016, dar care a raportat pierderi în 7 din ultimii 10 ani, potrivit datelor publice.

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că va face publică lista băncilor care declară că nu au profit, deoarece este dator să spună românilor care sunt băncile unde există pericol să-şi ţină banii în depozite.

O statistică stupefiantă. România este raiul fiscal al marilor traderi de cereale, care raportează pierderi an de an. „Şapte ani de pierderi din zece ar trebui să atragă atenţia Fiscului.“

Doi dintre primii trei traderi de cereale din România, ADM Trading şi Cargill, com­pa­nii cu acţionari ame­ri­cani, rea­li­zea­ză anual rulaje de mi­liarde de lei pe pia­ţa româ­nească, dar rapor­tea­ză con­stant pierderi.

ADM România Trading, parte a gru­pu­lui american cu acelaşi nume, a depăşit vân­zări de 3,3 mld. lei (746 mil. euro) anul trecut din comerţul cu cereale, însă compania a ra­portat pier­deri de peste 7 mil. euro, potrivit da­te­lor pu­blice. Anul 2016 este cel de-al şap­telea an din ulti­mul deceniu în care gigantul american îşi declară divizia din România neprofitabilă.

„Şapte ani de pierderi din zece ar trebui să atragă atenţia Fiscului. Orice om normal la cap care are mai mulţi ani cu pierderi închide busi­nes­sul pentru că nu face nici muncă patriotică, nici nu este ONG. Ca economist, ex­plicaţia mea pentru aceste pierderi este exportul pro­fi­tu­lui“, a declarat pentru ZF consultantul fiscal Valentina Saygo.

Businessul traderilor este bazat pe revânzare şi nu este supus unor riscuri la fel de mari precum cele din producţie. ADM, liderul exportatorilor de cereale din România, are doar 77 de angajaţi. În ultimii cinci ani, ADM România a raportat pierderi cumulate de circa 38 mil. euro.

Sursa: Zf.ro

Facebook
LinkedIn
Email
WhatsApp

Abonează-te la newsletter!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top